Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta liga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liga. Afișați toate postările

joi, 24 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Romario Benzar a revenit la FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a ajuns la un acord cu echipa italiană Lecce pentru a-l  împrumuta pe fundaşul dreapta Romario Benzar(28 de ani) până la finalul acestui an competițional. Clubul constănţean are posibilitatea unui transfer definitiv în vara anului 2021.

Produs al Academiei Gheorghe Hagi, Romario Benzar a evoluat la FC Viitorul din 2010 până în vara anului 2017, când s-a transferat la FCSB (2017-2019). Născut la Timișoara, în 26 martie 1992, el a mai evoluat în carieră pentru Lecce  (2019) şi Perugia (2020).

Internațional U17, U19 și de tineret, Romario Benzar are 19 selecţii la prima reprezentativă a României şi 200 de meciuri în Liga 1. Este câştigător al campionatului României cu FC Viitorul, în ediția 2016/2017, când de altfel a fost şi căpitanul echipei.

marți, 5 mai 2020

FOTBAL: La Benfica Lisabona şi FC Porto s-au reluat antrenamentele individuale

Portugalia este una dintre țările europene unde se vorbește despre reluarea campionatului de fotbal. Până atunci, s-a permis jucătorilor să reia antrenamentele individuale, iar cei de la Benfica Lisabona şi FC Porto se numără printre primii care au făcut-o.
Desigur, toată lumea s-a angajat să respecte normele de igienă și măsurile de distanţare fizică. La sosirea în centrul de antrenament de la Seixal, fotbaliștilor de la Benfica li s-a oferit gel dezinfectant pentru mâini, li s-a luat temperatura şi li s-au oferit măşti de protecţie. Apoi, jucătorii s-au antrenat singuri sau în grupuri mici.
Şi la FC Porto, sportivii au fost supuşi unor măsuri sanitare similare celor de la Benfica.
Suspendată la mijlocul lunii martie, Liga Portugheză s-ar putea relua la finalul lunii mai, când meciurile se vor disputa fără spectatori.

luni, 16 martie 2020

RUGBY: Primul caz de rugbyst infectat cu Covid-19, la Stade Francais

Franța este una dintre țările europene cu cele mai multe cazuri de oameni infectați cu Covid-19: 5.423 (127 de morți). Și, din câte se pare, a apărut și cel dintâi caz în Top 14, prima ligă de rugby din Hexagon.
Potrivit bi-săptămânalului ”Midi Olympique”, un jucător legitimat la Stade Francais a fost depistat pozitiv. Identitatea rugbystului n-a fost dezvăluită. Se menționează, însă, că formația pariziană i-a cerut sportivului în cauză să rămână izolat timp de 14 zile. 
Stade Francais n-a dat, deocamdată, niciun comunicat pe această temă.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...