Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta obiectiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiectiv. Afișați toate postările

vineri, 22 aprilie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Dusan Uhrin spune că Dinamo se va concentra asupra barajului

Fără șanse mari de a se mai salva de la retrogradare direct, fără baraj, FC Dinamo și-a stabilit un alt obiectiv pentru ultimele meciuri din Play-Out-ul ediției 2021/2022 a Ligii 1. Și anume să se concentreze pe disputele care îi pot asigura menținerea în elita fotbalului românesc. Până atunci, formația bucureșteană va întâlni pe Gaz Metan, la Mediaș, astăzi (vineri, 22 aprilie), la ora 20.00, în a 6-a etapă.

Noul obiectiv a fost anunțat de antrenorul lui FC Dinamo, Dusan Uhrin Jr, în conferința de presă de dinaintea disputei cu Gaz Metan Mediaș: "Cum am spus şi înainte, aveam mici posibilităţi de a evita barajul. Acum avem o lună pentru a ne îmbunătăţi performanţele şi încerc să-i împing pe jucători mai mult, pentru că trebuie să alergăm mai mult pe teren, asta e sigur. Trebuie să facem mai multe antrenamente în această perioadă pentru ca jucătorii importanţi să fie pregătiţi pentru baraj. Şi jocurile care urmează sunt importante. Vreau să văd şi alţi jucători cum evoluează. Voi schimba anumiţi jucători în aceste partide. Trebuie să-mi arate dacă sunt pregătiţi sau nu. Săptămâna viitoare voi decide ce voi face şi voi pregăti barajul”.

Cehul nu privește cu îngrijorare ceea ce urmează: ”Nu este cea mai rea situaţie în care mă aflu ca antrenor. Am mai fost în astfel de situaţii. Și anul trecut a fost foarte greu, dar câştigam. Când am venit am pierdut două meciuri şi apoi am câştigat cinci şi am făcut un egal. Pentru că vom avea un adversar dificil şi în baraj, este important să ţin jucătorii în mână şi să-i pregătesc pentru asta”. 

Uhrin Jr s-a referit cu multă precauție și la viitorul adversar al echipei sale: ”Mediaş a marcat un gol cu Mioveni şi a mai avut două ocazii de a egala. Trebuie să fim concentraţi la acest meci. Uneori, ne pierdem mintea în propriul careu, facem greşeli. Cu Mioveni, am avut două ocazii înainte de a primi golul şi dacă am fi marcat noi primii altul ar fi fost meciul. Totul este despre concentrare la meciuri. Dacă nu suntem concetraţi, pierdem jocul cu uşurinţă. Sunt jucători tineri la Gaz Metan, dar sunt amibiţioşi, au atitudine. Dar nu mă concentrez asupra lor, mă concentrez asupra noastră, deoarece trebuie să fim pregătiţi în patru săptămâni. Acesta este obiectivul meu, să-i pregătesc pentru baraj. Pentru mine nu e un meci amical. Jucătorii trebuie să-mi arate mie că merită să evolueze. Uşor, uşor trebuie să stabilesc primul 11 şi apoi trebuie să mă asigur că acesta este pregătit. Începem să ne concetrăm asupra barajului, asupra celor două echipe pe care le putem întâlni", a declarat Uhrin, într-o conferinţă de presă.

România - Liga 1

Play-Out

Etapa a 6-a

Vineri, 22 aprilie

Ora 18.00: Clinceni - Mioveni

Ora 20.00: Gaz Metan - Dinamo

Sâmbătă, 23 aprilie

Ora 18.00: Rapid - Sepsi Sf. Gheorghe

Ora 18.00: UTA - Chindia

Luni, 25 aprilie

Ora 15.30: FC Botoșani - FCU Craiova

Clasament

1. Rapid 35 puncte

2. Sepsi 33 puncte

3. FC Botoşani 32 puncte

4. FCU Craiova 1948 28 puncte

5. UTA Arad 26 puncte

6. CS Mioveni 25 puncte 

...............................

7. Chindia Târgovişte 22 puncte

8. FC Dinamo 13 puncte

...............................

9. Academica Clinceni -1 punct

10. Gaz Metan Mediaş -25 puncte

Etapa a 7-a

Vineri, 29 aprilie

Ora 17.30: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Gaz Metan Mediaş

Ora 20.30: Chindia Târgovişte – FC Rapid

Sâmbătă, 30 aprilie

Ora 12.30: Dinamo – Academica Clinceni

Duminică, 1 mai

Ora 19.00: FCU Craiova 1948 – UTA 

Luni, 2 mai

Ora 17.30: CS Mioveni – FC Botoşani

Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport şi Orange Sport. 

luni, 8 noiembrie 2021

NATAȚIE: David Popovici vrea să fie cel mai bun din lume. ”În următorii ani se va întâmpla asta!”

Devenit întâiul campion european al României la natație în bazin scurt, David Popovici (17 ani) a declarat la revenirea din Rusia că obiectivul său principal este de a deveni cel mai bun din lume şi în următorii ani va fi îndeplinit. Pe de altă parte, dinamovistul a recunoscut că de la întrecerea de la Kazan au lipsit câțiva dintre oponenții săi de la Tokyo.

Dezinvolt ca de obicei, Popovici a spus la sosirea în țară: "Am fost foarte uniţi şi ne-am distrat. Eu şi cu Vlad (n.r. - Stancu), fiind cei mai mici, am câştigat foarte multă experienţă. Ne-am bucurat de toate probele şi mă bucur că am putut să scriu puţină istorie pentru ceea ce înseamnă înotul românesc”, a spus bucureșteanul, care apoi s-a refeit la întrecerea pentru titlul continental: „Eu m-am distrat. A fost o finală foarte frumoasă şi tot concursul a fost pentru a câştiga mai multă experienţă şi pentru a vedea ce pot să fac pe un teren pe care nu îl stăpânesc atât de bine, anume un bazin semiolimpic. Cred că la Tokyo am învăţat cum să-mi stăpânesc mai bine emoţiile. Am învăţat cum să îmi văd mai bine de culoarul meu şi să mă pot concentra să fac ceea ce ştiu să fac cel mai bine”.

Exigent cu sine, Popovici a recunoscut cu franchețe că la Campionatul European de la Kazan n-au participat britanicii Tom Dean și Duncan Scott, primii doi clasați la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de 200 m liber: ”Mă bucur că am ieşit campion european în bazin scurt, numai că sunt conştient că destul de mulţi dintre adversarii mei au lipsit de aici. Nu au venit din anumite motive. Ar fi fost o competiţie şi mai intensă dacă erau toţi adversarii mei aici, dar mă bucur că am reuşit să câştig. Adevăratul meu obiectiv este să fiu cel mai bun din lume şi în următorii ani cu siguranţă se va întâmpla asta”. 

Totodată, înotătorul s-a referit și la întâmplarea din seria de la 400 de metri liber: ”La 400 sunt 16 bazine în bazin scurt şi... Pur şi simplu, mi s-a întâmplat să nu mai număr bine, dar am învăţat din asta şi nu cred că se va mai întâmpla prea curând", a declarat Popovici, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Foto: Deepbluemedia/G. Scala

joi, 2 septembrie 2021

FOTBAL / PRELIMINARII CM 2022: 3 obiective pentru Rădoi. Naționala de fotbal e obligată să facă un parcurs fără eroare în această toamnă pentru a rămâne în cursa de calificare

Criticat de mulți, selecționerul nu-și mai permite pași greșiți. Mai mult decât atât, Mirel Rădoi e nevoit să joace la rezultat, dar și să formeze un grup omogen.

Iată care sunt obiectivele pe care trebuie să le atingă cel care a dus România în semifinalele CE de tineret, în 2019:

Nouă puncte în următoarele trei meciuri. Cu doar trei puncte în primele trei runde, România e nevoită să recupereze terenul pierdut prin eșecul suferit în Armenia. Și pentru aceasta, naționala e obligată să câștige în Islanda și Macedonia de Nord, precum și cu Liechtenstein. Există și o variantă cu 7 puncte – un egal la Reykjavik sau la Skopje -, însă în acest caz calculele devin și mai complicate. Altfel, România trebuie să se revanșeze în fața Islandei pentru eșecul suferit toamna trecută, în „barajul” de calificare la Euro 2020. Și să confirme că victoria cu Macedonia de Nord n-a fost întâmplătoare. În ceea ce privește partida cu Liechtenstein, aceasta nu este câștigată dinainte. Și cum s-a dovedit că nu prea mai există echipe mici, trebuie tratată cu seriozitate.

Cristalizarea unei formule de echipă. În anul de când a fost desemnat selecționer la prima reprezentativă, Mirel Rădoi a convocat 62 de fotbaliști! Un număr record, unul care nu e comparabil nici măcar cu timpurile în care se organizau frecvent meciuri de trial pentru desemnarea lotului. Criticat din acest punct de vedere, ex-stelistul e obligat să formeze un grup de jucători sau măcar să asigure axa echipei. Paradoxal, Rădoi a convocat șase debutanți pentru meciurile din această lună. Semn că nu renunță la promovarea unor elemente tinere. Ceea ce n-ar fi rău dacă aceste partide ar fi amicale. Cum nu sunt, Rădoi riscă foarte mult.

Să aleagă între Man și Ianis Hagi. Cu excepția apărării, Rădoi dispune de o serie de jucători tineri și talentați în compartimentele din față. Fără să fie într-o situație ingrată din acest punct de vedere, selecționerul trebuie să se decidă pe cine va folosi, respectiv pe cine lasă pe bancă. Iar din punct de vedere statistic cei doi se aseamănă. Cel puțin în ultimul an. Fotbalistul Parmei a fost folosit în două partide din calificările pentru CE, în 3 din cele ale Mondialului din Qatar și în unul din Liga Națiunilor. Și a izbutit un singur gol. Jucătorul lui Rangers, în schimb, a bifat 10 meciuri în preliminariile Euro 2020 și alte două în cele ale CM 2022. Și a izbutit tot un gol, la București, cu Macedonia de Nord.

Primul pas în materializarea acestui plan poate fi făcut în această seară (ora 21.45), la Laugardalsvollur (Reykjavik). Acolo, oamenii lui Rădoi pot să se revanșeze pentru eșecul (1-2) din octombrie 2020, care i-a împiedicat să rămână în cursa de calificare la Euro 2020.  

CM 2022 - preliminarii

Grupa J

Astăzi (2 septembrie), ora 21.45

Liechtenstein - Germania

Macedonia de Nord - Armenia

Islanda - România

Duminică, 5 septembrie, ora 21.45

Islanda - Macedonia de Nord

România - Liechtenstein

Germania - Armenia

Miercuri, 8 septembrie, ora 21.45

Armenia - Liechtenstein

Macedonia de Nord - România

Islanda - Germania

Clasament

1. Armenia 9 puncte (+4)

2. Macedonia de Nord 6 puncte (+5)

3. Germania 6 puncte (+3)

4. România 3 puncte (-1)

5. Islanda 3 puncte (-2)

6. Liechtenstein 0 puncte (-9)

vineri, 13 august 2021

OMNISPORT: Sport cu medalii, dar fără arene! Ana Maria Popescu a ridicat problema disciplinelor cu o infrastructură de pe vremea lui Pazvante Chioru

Invitată la un eveniment organizat de Federația Română de Scrimă, în sala din Complexul Floreasca, vicecampioana olimpică de la Tokyo a fost categorică în discursul său: “Sala aceasta este deja prea mică. Ne-am propus să construim o sală. Este următorul meu obiectiv, ambiţios”.

Campioana a recunoscut că-i va fi mai mai greu decât i-a fost vreodată. Și aceasta fiindcă știe că birocrația, dar și nepăsarea au stopat / blocat și alte proiecte asemănătoare. „Ştiu că dacă ne dorim, cu siguranţă vom reuşi. Dacă va fi nevoie să ne suflecăm mânecile să dăm cu lavabilă sau să punem cărămidă peste cărămidă vom învăţa să facem acest lucru”, a spus spadasina.

Reacția Anei Maria este justificată. FR Scrimă a dorit, în anii trecuți, să organizeze o ediție de campionat mondial sau european, însă s-a lovit mereu de aceeași problemă. Avem sportivi și arbitri valoroși, însă nu și o sală demnă de un asemenea eveniment. Pe de altă parte, „Brânzici” pune punctul pe „i” în intervenția sa. Iar dacă se va studia istoria sportului românesc se va observa că acesta s-a ridicat valoric în anii 50-60 tocmai fiindcă atunci s-au construit săli și stadioane noi în România. Și s-au organizat competiții internaționale prin care a crescut interesul românilor pentru sport.

În acest moment, doar dacă ne referim la București și zona învecinată observăm că sportul de aici este lipsit de baze moderne în câteva discipline unde s-au înregistrat performanțe, inclusiv la JO de la Tokyo. Iată câteva dintre aceste probleme:

1.  Antrenamentele canotorilor perturbate de bărci pe Snagov. În anii 50-60, pe apele lacului Sangov se desfășurau competiții nautice internaționale. Din anii 90 încoace, acolo sunt stăpâni cei care au ambarcațiuni. Motiv pentru care canotorii din loturile naționale sunt nevoiți să se antreneze cu noaptea în cap... Mass-media a semnalat situația, însă în zadar. Doar cei de la kaiac-canoe au izbutit să-și amenajeze o bază de concurs la Bascov. Canotajul așteaptă încă sprijin de la statul român și visează la un canal (lac) pe care ai săi sportivi să se antreneze în liniște. Și unde să se țină o ediție de CE sau CM. Ar merita-o cu prisosință.

2. BNR nu poate moderniza Arenele de tenis. Un alt paradox al sportului românesc. Deși România are mari campioni în „sportul alb”, precum Simona Halep sau Horia Tecău, principala bază de tenis a României nu poate fi modernizată! Devenită proprietar al Arenelor „Progresul” în anii 90, Banca Națională a României susține că nu are cadrul legal să investească în refacerea „Centralului” pe care s-a disputat și o finală de Cupa Davis în anii 70. Abandonat este și stadionul de fotbal „Cotroceni”...

3. Stadionul „Iolanda Balaș” nu este terminat. Atunci când s-a dărâmat Stadionul Național „Lia Manoliu”, Federației Române de Atletism (FRA) i s-a promis că se va amenaja o altă arenă pentru „Sportul-sporturilor”. Ceea ce nu s-a întâmplat... Motiv pentru care președintele de atunci, campioana olimpică Iolanda Balaș Sotter, a început campania de strângere de fonduri cu care s-a ridicat tribuna de la stadionul de atletism „Tineretului”, cel care îi poartă numele astăzi. Tot atunci s-a făcut și noul sediu al FRA. Cum stadionul „Iolanda Balaș” nu e terminat, Bucureștii nu dispun astăzi de un stadion de atletism pentru competiții, pista de pe Dinamo fiind degradată de ploi și ninsori!

4. Noua Polivalentă din Capitală române în fază de proiect. Cu toate că a cucerit 4 titluri mondiale la masculin, iar echipa feminină a obținut singurele medalii pentru România în sporturile de echipă din ultimele trei decenii, țara noastră n-a găzduit niciodată campionatul mondial de handbal! Nici la masculin, nici la feminin... Iar principalul motiv este că nu dispune de săli moderne. În Capitală, de pildă, se vorbește despre Noua Polivalentă de prin 2000. Și se tot vorbește. Politicienii au prezentat mereu planuri, însă niciunul nu s-a materializat.

5. Lucrările la Patinoarul „Mihai Flamaropol” au fost „înghețate”. Sport apropiat de ministrul Carol Novak, hocheiul pe gheață este la fel de oropsit în București. Și aceasta fiindcă Patinoarul „Mihai Flamaropol” rămâne un obiectiv la care lucrările de construcție au fost întrerupte. Din acest motiv, Steaua, echipă cu 40 de titluri de campioană, nici nu mai contează în lupta pentru titlu, iar Dinamo s-a desființat de mult.

6. Stadionul Dinamo s-ar face pe locul... velodromului. În toamna trecută, s-a susținut ca pe locul Velodromului din Complexul Sportiv Dinamo să se ridice viitorul stadion. Unul doar pentru fotbal! Nu s-a șoptit atunci nicio vorbă despre relocarea arenei pe care au excelat Mircea Romașcanu și alți mari cicliști ai României, țară unde nu există acum niciun velodrom competitiv (Naționalele se desfășoară la Plovdiv, în Bulgaria). 

7.  Bucureștii, capitală europeană fără hipodrom! Amplasat în zona de nord a Capitalei, pe unde se află acum RomExpo și Casa Presei, Hipodromul Băneasa a fost demolat după venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 2006, Jockey Club Român, proprietarul fostei baze, a revendicat terenul. În acest moment, București este una dintre puținele capitale europene fără hipodrom. Întâlnim astfel de incinte la Paris, Viena, Bruxelles, Copenhaga, Madrid, Helsinki, Dublin, Roma, Oslo, Moscova, Stockholm, Praga, Istanbul, Budapesta... Și lista nu se oprește aici.

marți, 10 august 2021

TENIS / ATP: Djokovic a obosit. Fără medalie la Tokyo, sârbul a decis să nu participe la turneul de la Cincinnati

Aflat în cursă pentru a realiza „Marele șlem” – victorii în cele patru turnee majore, în același an -, Novak Djokovic (34 ani) se concentrează pe US Open.

Jucătorul sârb a anunțat că are nevoie de mai mult timp de odihnă după un an competițional extrem de aglomerat și în care a avut de suportat și restricțiile impuse pe timp de pandemie. "Am nevoie de ceva mai mult timp pentru a mă recupera după o călătorie lungă din Australia până la Tokyo. Asta înseamnă că nu voi fi pregătit să joc la Cincinnati în acest an. Mă voi concentra asupra US Open şi voi petrece ceva mai mult timp alături de familia mea", a anunțat Djokovic pe reţelele sociale.

Lider mondial, sârbul deţine recordul de titluri de Grand Slam câştigate în circuitul profesionist (20), fiind la egalitate cu elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal. Dacă se va impune la ediția din acest an a US Open, Djokovic va deveni primul jucător după Rod Laver în 1969 care câştigă patru titluri majore într-un singur sezon. El își propunea să se impună și la Jocurile Olimpice, anul acesta, însă a fost învins în semifinale de germanul Alex Zverev (6-1, 3-6, 1-6), iar apoi s-a înclinat (4-6, 7-6/6, 3-6) și în partida pentru „bronz” cu ibericul Carreno Busta. Dezamăgit și obosit, sârbul s-a resimțit după aceste dispute, fiind nevoit să declare forfait și pentru finala mică de la dublu mixt.

Djokovic nu este singurul jucător de tenis important care acuză probleme. Operat la picior în luna martie, Stan Wawrinka n-a izbutit să se refacă de atunci. Campion la US Open în 2016, elvețianul nu a mai jucat de atunci, fiind nevoit să anunțe că nu va evolua la turneul de la Flushing Meadows. Locul său va fi luat, pe tabloul principal, de britanicul Andy Murray, campion la US Open în 2012.

joi, 3 iunie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Adrian Mutu susține că FC U Craiova 1948 nu are un obiectiv anume pentru campionatul viitor

Fost selecţioner al echipei de tineret a României, Adrian Mutu (42 de ani) a semnat, în 29 mai, un contract valabil pentru doi ani competiționali cu FC U Craiova 1948, formație nou-promovată în Liga 1. Fostul antrenor de la FC Voluntari și-a prezentat câteva dintre planurile sale într-o conferință de presă. 

Tehnicianul a recunoscut că este conştient că va urma un drum greu, "plin de transpiraţie", dar a subliniat că va da sută la sută pentru a realiza performanţe cu noua sa echipă. "Sunt bucuros de alegerea pe care am făcut-o. Mai ales că ne unesc mai multe lucruri precum ambiţia şi setea de performanţă. Chiar dacă trebuie să fim realişti şi să ne gândim că avem de parcurs un drum dificil, plin de obstacole. Şi numai prin muncă, seriozitate şi disciplină vom putea să ne îndeplinim obiectivele. Să nu vă gândiţi că într-un an o să câştigăm campionatul. Pentru a face un lucru care să dureze în timp trebuie să construim cu calm şi cu paşi inteligenţi. Va fi un drum greu, plin de transpiraţie, dar voi da sută la sută", a spus Mutu,  potrivit agerpres.ro.

Antrenorul a precizat că nu are un obiectiv anume în următoarea ediţie a Ligii 1: "Eu nu mi-am impus niciodată limite. De aceea trebuie să luăm meci cu meci şi la sfârşit să vedem unde le clasăm. Nu avem un obiectiv anume, pentru că nu vreau să ne impunem limite. Dacă ne impunem limite, atunci am găsi şi scuze, iar lucrul acesta nu trebuie să se întâmple aici. Normal că atunci când semnezi ai şi nişte obiective, dar acestea sunt pe foaie, ca să spun aşa. Eu sunt un om ambiţios şi nu am venit aici doar să fac act de prezenţă. Sperăm ca împreună să formăm o familie şi să ducem echipa acolo unde îi este locul. Va veni vremea când Universitatea Craiova va fi în play-off şi se va lupta pentru titlu. Dar aceste lucruri se construiesc în timp".

Iată alte idei menționate de Adi Mutu:

Adevărata Universitarea Craiova: "Dacă sunt aici, Universitatea Craiova este Craiova unde sunt antrenor. Nu vreau să fiu linguşitor faţă de nimeni. Dar ambiţia care s-a creat între cele două Craiove sper să fie benefică fotbalului românesc şi Craiovei. Să nu se transforme în altceva. Dar nu trebuie să mă implic eu în această dispută pentru că sunt un antrenor profesionist".

Condițiile de la FC U Craiova 1948: „Am vizitat locul unde ne antrenăm acum și baza pe care o vom folosi în câteva luni. Fără să fiu lingușitor, vreau să vă spun că o bază așa cum o să aibă Universitatea Craiova nu există în Europa! Nu am văzut până acum, una așa de mare și de dotată cum va fi această bază. Avem un stadion extraordinar, suporteri calzi. E un loc prielnic să faci performanță”.   

Transferul unor fotbaliști: "Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători pentru a-i aduce. Sperăm să facem acest lucru cât mai repede, iar pe 12 iunie, când e reunirea, să dăm drumul la treabă convinşi de forţa noastră şi de ce putem realiza. Pentru a avea performanţă este nevoie de o echipă pe măsură. Chiar vreau să le transmit şi suporterilor, care mi-au făcut o primire foarte frumoasă, să rămânem toţi cu picioarele pe pământ. Pentru a face ceva cu această echipă trebuie să rămânem modeşti. Eu ştiu că e entuziasm după promovare, dar acum suntem într-o altă ligă”.

Derby-ul cu CS Universitatea Craiova: "O să fie un derby frumos, aşa cum se întâmplă în mai multe oraşe. Nu numai la noi, ci şi afară. Abia aştept acel meci. Sper să ne prezentăm aşa cum trebuie şi să-i mulţumim pe suporterii noştri. În acelaşi timp, sper ca în oraş să fie o atmosferă de fair-play şi să nu avem parte de incidente care nu îşi au locul. În rest, cred că va fi un derby aşteptat de toţi iubitorii fotbalului. E un derby nou şi sper să se ridice la nivelul derby-ului dintre FCSB şi Dinamo".

Oferta de la campioana CFR Cluj: "E un vis pentru tata că antrenez Universitatea Craiova. Ceea ce nu credeam. Nu am avut o ofertă de la CFR Cluj. Ca să spun aşa, am avut o ofertă mai clară de la Universitatea Cluj decât de la CFR".

marți, 27 octombrie 2020

GIMNASTICĂ: Larisa Iordache revine în competiţie și speră să prindă calificarea la JO de la Tokyo

Medaliată olimpică, mondială şi multiplă campioană europeană, Larisa Iordache (24 de ani) va reveni în luna noiembrie în competiţii, după o pauză de trei ani şi după trei operaţii la tendonul ahilian. Inițial, s-a crezut că dinamovista va reintra în circuitul competițional în 2019. 

Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Larisa Iordache va participa la Campionatele Naţionale de la Ploieşti (17-19 noiembrie). Obiectivul ei şi al antrenorilor săi, Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Dinamovista își mai poate asigura prezența la Campionatele Europene de la Mersin (Turcia), programate între 9 şi 13 decembrie.

În octombrie 2017, Larisa Iordache s-a accidentat la Campionatele Mondiale, în timp ce se încălzea pentru calificările la sol. Ea urma să evolueze la toate cele patru aparate pentru calificarea în finală la individual-compus, însă a părăsit sala din Montreal într-un scaun cu rotile, iar diagnosticul a fost de ruptură de tendon ahilian stâng. Ulterior, ea a fost supusă la trei intervenții chirurgicale, ultima având loc la o clinică din Viena, în septembrie 2018. ”A treia oară cu noroc! După două intervenţii chirurgicale nereuşite în România, Larisa Iordache a trecut printr-o nouă operaţie a tendonului ahilian, de această dată la Viena, în cadrul clinicii Wiener Privatklinik. Îi mulţumim pe această cale domnului profesor doctor Weinstabl pentru implicare şi profesionalism, dar şi domnului Octavian Bellu şi doamnei Mariana Bitang pentru sprijin. Tare, Lari! Sănătate şi recuperare rapidă! Alături de tine!”, se arată în mesajul FR Gimnastică, postat atunci pe pagina oficială de Facebook.

Larisa Iordache a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, unde a obţinut medalia de bronz cu echipa României. Tot atunci, ea a ocupat locul 6 în finala de la bârnă și 9 la individual compus. 

duminică, 24 mai 2020

TENIS: Kim Clijsters vrea să joace tenis și după 2020

Fost număr 1 mondial, Kim Clijsters (36 de ani) și-a făcut revenirea în circuitul mondial după șapte ani de pauză, chiar înaintea declarării pandemiei de Covid-19. Belgianca a disputat doar două meciuri, pierzând în fața Garbinei Muguruza, în Dubai, și a Johannei Konta, la Monterrey. 
Obligată să facă o pauză forțată, Clijsters a declarat deunăzi: ”Chiar dacă nu am jucat prea mult în 2020, voi continua. Am arătat lucruri frumoase de la revenirea mea și nu intenționez să mă opresc aici. Dar recunosc că dacă voi sta încă un an nu știu dacă voi avea curajul să mă antrenez atât de mult timp fără un obiectiv precis”.  
Clijsters trage, totuși, speranțe că ediția 2020 a US Open se va desfășura. Și vrea să fie pregătită pentru acest turneu. ”Ar fi fantastic să revin pe terenul Arthur-Ashe, dar voi fi la fel de mulțumit să o fac pe terenul numărul 18”, a declarat belgianca. 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...