Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta licență UEFA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta licență UEFA. Afișați toate postările

vineri, 5 iunie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Astra Giurgiu nu a primit licenţa pentru cupele europene!

Federația Română de Fotbal (FRF) a făcut publică, astăzi (vineri, 5 iunie), lista echipelor din Liga 1 care au primit licenţa pentru cupele europene. Din cauza neîndeplinirii criteriului financiar, Astra Giurgiu este singura care nu apare printre formațiile nominalizate. 
În comunicatul postat pe site-ul frf.ro se menționează: „Procesul de licenţiere a cluburilor care au solicitat licenţa de participare la competiţiile UEFA şi UEFA WCL, în sezonul 2020-2021, s-a încheiat vineri.
Au solicitat licenţa UEFA următoarele cluburi:
Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
Fotbal Club FCSB SA
U Craiova 1948 Club Sportiv SA
Asociaţia Fotbal Club Astra
Asociaţia Fotbal Club Botoşani
Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
Dinamo 1948 SA
Asociaţia Club Sportiv ”Sepsi OSK” din Sfântu Gheorghe
De asemenea, clubul de fotbal feminin Asociaţia Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj a solicitat licenţa UEFA WCL.
Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond, a acordat licenţa UEFA următoarelor cluburi:
Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
Fotbal Club FCSB SA
U Craiova 1948 Club Sportiv SA
Asociaţia Asociaţia Fotbal Club Botoşani
Dinamo 1948 SA
Asociaţia Club Sportiv ”Sepsi OSK” din Sfântu Gheorghe
Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
De asemenea, Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond, a acordat licenţa UEFA WCL clubului de fotbal feminin Asociaţia Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj.
Comisia de fond a refuzat acordarea licenţei UEFA clubului Asociaţia Fotbal Club Astra pentru neîndeplinirea criteriului de infrastructură, respectiv încălcarea art. 23 Stadion omologat pentru campionatul naţional Liga 1, percum şi pentru neîndeplinirea criteriului financiar, respectiv încălcarea art. 46, 47 şi 47bis.
Asociaţia Fotbal Club Astra a contestat hotărârea instanţei de fond la Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor. Vineri, Comisia de Apel a pronunţat decizia definitivă şi executorie pe plan naţional, prin care s-a respins apelul formulat de club şi s-a menţinut hotărârea Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond, prin care a refuzat acordarea licenţei UEFA, pentru sezonul 2020-2021, clubului Asociaţia Fotbal Club Astra”. 
În acest moment, formația din Giurgiu ocupă locul 4 în clasamentul Play-Off-ului, cu 24 de puncte, după CFR Cluj (30 de puncte), FCSB (26p), CSU Craiova (26p), la egalitate de puncte cu FC Botoşani, care este pe locul 5.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...