Aflată pe locul 12 WTA şi cap de serie cu numărul 10, Răducanu s-a retras de pe teren atunci când tabela indica 2-6, 1-2. După 35 de minute de joc, la scorul de 2-5, britanica a solicitat asistenţă medicală, din cauza unor dureri la spate. Meciul a fost întrerupt aproximativ şapte minute, sportiva britanică având nevoie de tratament la vestiare. Ea a revenit de la vestiare şi a mai jucat trei ghemuri, în care doar a servit şi nu a alergat la mingile venite din partea cealaltă a fileului. După ce şi-a pierdut serviciul la scorul de 1-1, în setul al doilea, Răducanu a anunţat arbitrul de scaun că nu va mai continua partida.
Pe de altă parte, Emma Răducanu a disputat primul meci pe zgură, ca profesionistă, luna trecută, în calificările pentru Cupa ”Billie Jean King Cup”. Atunci, ea a declarat că începe să cunoască suprafaţa pe măsură ce joacă. "Zgura este ceva foarte nou pentru mine. Simt că am progresat în fiecare săptămână, că am devenit mai bună, că am înţeles mai bine cum să joc punctele, când trebuie să rămân în punct sau când trebuie să fiu agresivă. Nu cred deloc că sunt un produs finit. Dar, da, mă îndrept în direcţia bună".
Britanica s-a descris ca fiind o "singuratică", precizând că îi place să fie pe cont propriu. Potrivit lefigaro.fr, care a citat agenţia de presă Reuters, aportiva cu tată român şi mamă chineză a încercat să se adapteze la zgură fără ajutorul unui antrenor cu normă întreagă, după ce s-a despărţit de Torben Beltz, luna trecută. Iar britanica a prins drag de pregătirea independentă. "M-aş descrie ca fiind o singuratică. Să fiu pe cont propriu este interesant pentru că descopăr multe despre mine, înţeleg de ce am nevoie şi de ce nu am nevoie", a declarat Răducanu.
În turul al doilea, Andreescu (21 de ani), jucătoare cu părinţi români, va evolua cu sportiva spaniolă Sara Sorribes Tormo (37 WTA).