Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta World Tour. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta World Tour. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2020

CICLISM: Echipa germană Bora-Hansgrohe va participa la Turul Sibiului

Organizatorii ediției cu numărul 10 a Turului Sibiului la ciclism au anunțat că echipa Bora-Hansgrohe se va alinia la startul întrecerii programate între 23 și 26 iulie. Va fi primul team din World Tour care va concura pe șoselele din România.
Cu clasificarea 2,1, Turul Sibiului este una dintre întrecerile organizate anual în țara noastră care sunt incluse în calendarul Uniunii Internaționale de Ciclism (UCI), alături de Turul Ținutului Secuiesc (2,2) și Turul României (2,1). 
Într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook, organizatorii cursei din zona Sibiului au precizat: ”Cu nu foarte mult timp în urmă, era de neconceput să apară la startul Turului Sibiului o echipă de World Tur. Iată că la ediția a 10-a oferim tuturor fanilor ce știm că iubesc Turul Sibiului, posibilitatea de a vedea <<în carne și oase>> echipa germană Bora-Hansgrohe”.
Au fost anunțați și rutierii care vor concura pentru team-ul fondat în 2010. În fruntea lor se va afla neamțul Pascal Ackermann (26 de ani), un specialist al sprintului, campion al Germaniei în 2018 și câștigător al clasamentului pe puncte și a două etape în ediția 2019 a Turului Italiei. Acesta îi va avea alături pe Patrick Konrad (28 de ani), Lennard Kamna (23 de ani), Andreas Schillinger (36 de ani), Michael Schwarzmann (29 de ani) și Rudiger Selig (31 de ani). 
Pentru Bora-Hansgrohe concurează și ciclistul slovac Peter Sagan. Considerat cel mai bun sprinter din lume, acesta a devenit primul rutier din istorie care a câștigat trei titluri mondiale la rând. El a obținut 5 din cele 6 victorii de etapă în Le Tour pentru team-ul german. 
La ediția 2020 a Turului Sibiului și-au anunțat prezența austriacul Riccardo Zoidl, cel care a câștigat prima etapă cu sosire la Bâlea Lac, în 2011, și Davide Rebellin, victorios în ediția 2013. 

vineri, 22 mai 2020

BADMINTON: World Tour se va relua în septembrie cu Open-ul Taiwan-ului

Întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, World Tour se va relua cu Open-ul Taiwan-ului, care se va desfășura între 1 și 6 septembrie.
Federația Internațională de Badminton (BWF) a anunțat astăzi (vineri, 22 mai) noul calendar competițional pentru anul în curs. În luna august vor avea loc turneele Super 100 de la Hyderabad, în Pakistan, și cel de la Lingshui, în Chine. World Tour va reîncepe în 1 septembrie cu Open-ul Taiwan-ului.
De asemenea, s-a precizat că etapele din circuitul mondial din Noua Zeelandă, Indonezia, Malaezia, Thailanda și India au fost reprogramate în calendar, iar finalele vor avea loc la Guangzhou, în Chine, în 20 decembrie.
În schimb, Open-ul Germaniei, Open-ul Elveției, Campionatul European și Open-ul Australiei, programate între lunile martie și iunie, vor rămâne anulate. 

marți, 5 mai 2020

CICLISM: UCI a anunțat noul calendar al curselor pe șosea din 2020

Uniunea Internațională de Ciclism (UCI) a publicat, astăzi, noul calendar World Tour pentru 2020. Potrivit acestuia, s-a stabilit când se vor desfășura cele trei mari întreceri anuale: Turul Franței - 29 august - 20 septembrie, Turul Italiei - 4-25 octombrie și Turul Spaniei - 20 octombrie - 8 noiembrie.
În întocmirea noului calendar sportiv s-a ținut cont, desigur, de măsurile luate de guvernele din țările europene cu privire la restricțiile care vor mai fi în vigoare în contextul pandemiei de Covid-19. 
Iată cum arată noul calendar World Tour:
1 august: Strade Bianche
5-9 august: Turul Poloniei
8 august: Milan - San Remo
12-16 august: Dauphine
16 august: RideLondon-Surrey Classic
25 august: Bretagne Classic
29 august - 20 septembrie: Le Tour (Turul Franței)
8-14 septembrie: Tirreno - Adriatico
11 septembrie: GP de Québec
13 septembrie: GP de Montréal
23 septembrie: Mondial Chrono
27 septembrie: Mondial Course en ligne
29 septembrie-4 octobrie: BinckBank Tour
30 septembrie: Flèche Wallonne
4 octombrie: Liège - Bastogne-Liège
4-25 octombrie: Il Giro (Turul Italiei)
10 octombrie: Amstel Gold Race
11 octombrie: Gand - Wevelgem
14 octombrie: À Travers la Flandre
15-20 octombrie: Turul Guangxi
18 octombrie: Turul Flandrei
20 octombrie-8 noiembrie: La Vuelta (Turul Spaniei)
21 octombrie: Trois Jours de Bruges-La Panne
25 octombrie: Paris - Roubaix
31 octombrie: Turul Lombardiei

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...