Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 20 iulie 2022

BASCHET / ROMÂNIA: Sârbul Aleksandar Trifunovic a fost numit antrenor principal la Dinamo Bucureşti

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a anunţat, astăzi (marţi, 19 iulie), că sârbul Aleksandar Trifunovic (55 de ani) este noul antrenor al echipei masculine de baschet. Acesta a făcut parte din staff-ul lui BC Khimki Moscova, ca secund, în anul competițional precedente.

În prezentarea ce i-a fost făcută pe pagina de Facebook, gruparea bucureșteană precizează: ”Trifunovic este un antrenor cu pedigree şi experienţă în baschetul european. Acesta a antrenat echipe precum Lietuvos Rytas, BC Zalgiris Kaunas, Pinar Karsiyaka, iar cel mai recent a ocupat postul de antrenor secund la puternica echipa BC Khimki din Moscova”.

Trifunovic a semnat un contract valabil în viitorul sezon. Născut în 30 mai 1967, la Belgrad, acesta a evoluat la Steaua Roșie Belgrad (1986-1988, 1991-1997), Zadar (1988-1991), Freiburg (1997/1998), Pogon Ruda Slaska (1998-2000) și Beopetrol (2000/2001). S-a menționat că tehnicianul sârb a condus şi naţionala Azerbaijanului, iar în palmares are titluri naţionale în Lituania şi Kazakhstan, precum şi prezenţe în sferturile de finală ale Ligii Campionilor sau Liga VTB. ”Aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem la muncă alături de noii noştri jucători şi sperăm să vedem rezultate demne de un sezon aniversar”, a concluzionat Dinamo făcând referire la faptul că în 2023 clubul va aniversa 75 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...