Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 6 iulie 2022

NATAȚIE / CE JUNIORI 2022: România a cucerit medalia de argint în finală la 4x100 m liber combinat

Ştafeta combinată de 4x100 m liber a României a câştigat, astăzi (miercuri, 6 iulie), medalia de argint la Campionatul European de nataţie pentru juniori, competiţie care se desfăşoară în Complexul Olimpic de Natație din Otopeni.

În cele patru schimburi au concurat David Popovici (timpul 47,34s), Patrick-Sebastian Dinu (50,03s), Bianca Costea (55,47s) şi Rebecca-Aimee Diaconescu (56,51s). Având un timp total de 3:29,35, românii au urcat pe a doua treaptă a podiumului. În serii, România i-a mai avut în componență, alături de Popovici, pe Ștefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina-Ana Preda. Victoria în finală a revenit echipei Ungariei (3:28,83).

Pentru David Popovici, aceasta a fost a doua medalie a zilei, după ”aurul” de la 200 m liber. Marți, el a câştigat titlul european la juniori, la 4X100 m liber. 

Tot astăzi, la 50 m liber feminin, Bianca Costea s-a calificat în finală cu al treilea timp (25,51s). La 50 m spate feminin, Rebecca-Aimee Diaconescu a ocupat locul 6 (29,10s) în finală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...