Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 18 iulie 2022

POLO / ROMÂNIA: Bogdan Rath este noul antrenor al echipei Steaua

Campioană a României la polo în ultimii ani, echipa masculină Steaua București va avea un nou staff tehnic. Antrenor principal a fost desemnat Bogdan Rath (50 de ani). În anii 90, acesta a câștigat cinci titluri naționale cu Steaua București din postura de jucător. Rath a fost numit recent și antrenor al echipei masculine de polo a României. 

Născut în 28 iunie 1972, la București, Bogdan Rath este multiplu campion naţional şi fost component al echipei României pentru care a jucat la Jocurile Olimpice de la Atlanta din anul 1996, dar şi la Campionatele Europene de la Sheffield din anul 1993, unde România a ocupat locul 4. Atacant, acesta a bifat 250 de meciuri pentru naționala noastră, între 1991 și 1999, dar și 110 pentru selecționata Italiei, între 2001 și 2005. În 2004, a participat la JO de la Atena pentru Italia. La nivelul echipelor de club, el a jucat pentru Steaua (1989-1995), SC Paguros (1995-1998), CN Pauslippe (1998-2003), RN Savone (2003-2006), CC Ortigia (2006-2011) și AN Brescia (2011/2012). 

Bogdan Rath a comentat numirea sa ca principal la Steaua: “Este o mare onoare să revin la Steaua, de această dată din postura de antrenor. Am găsit aici jucători foarte buni și, alături de noile achiziții, dar și cu sprijinul tuturor oamenilor din staff-ul tehnic, sunt convins că vom face lucruri foarte bune. Steaua își propune mereu obiective îndrăznețe și vom lupta să le îndeplinim”. Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani competițional cu Steaua București, echipă care a câștigat ultimele șase titluri în România.

Bogdan Rath va fi ajutat la Steaua de secunzii Alexandru Ghiban și Pavel Popescu, dar și de antrenorul cu portarii Gelu Lisac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...