Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 14 iulie 2022

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Dan Petrescu crede că e blestemat. ”N-am câștigat niciodată la penalty-uri!”

Antrenor al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu a rămas minute bune pe banca tehnică după eliminarea din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Formația care a dominat fotbalul românesc în ultimul timp (5 titluri naționale la rând) a terminat la egalitate, pe teren propriu, cu Piunik Erevan (Armenia): 1-1 după 90 de minute. Cum și în tur a fost egalitate, 0-0, iar golul marcat în deplasare nu mai contează, s-au disputat două reprize de prelungire. Cum egalitate s-a menținut, 2-2, s-a trecut la lovituri de departajare, capitol la care oaspeții au fost superiori, 3-4. Petrila şi Camora au ratat pentru clujeni.

După meci, Dan Petrescu a spus cu amărăciune în glas: ”Sunt foarte trist în seara asta şi cred că şi băieţii sunt la fel! Sunt supărat pentru că dacă la 1-0 mă gândeam că se mai poate întâmpla ceva, când conduceam cu 2-1 şi cu penalty ratat de ei nu credeam că armenii vor reveni în joc. I-am ajutat şi noi. Pentru că băieţii mei s-au retras prea devreme în apărare, dar rezultatul din seara asta dovedeşte că fotbalul e imprevizibil! Ziua de azi nu mi-a plăcut deloc. Încă de dimineaţă, când am aflat că doi titulari s-au îmbolnăvit şi nu mai pot conta pe ei. Parcă s-au adunat prea multe. După Supercupă a venit şi meciul ăsta. Iar la loviturile de la 11 m parcă sunt blestemat! Nu am câştigat niciodată la penalty-uri!”, a declarat Dan Petrescu la Digisport.

Campioană a României, CFR Cluj a fost eliminată la lovituri de departajare în faţa armenilor de la Piunik. Rezultatul a fost 2-2 (3-4 la 11 m). La loviturile de departajare, pentru CFR Cluj au marcat Dugandzic, Burcă, Muhar, iar Petrila şi Camora au ratat. Pentru Piunik au transformat Cociuc, Dashyan, Harutyunyan şi Avagyan.

Au evoluat următoarele echipe:

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Burcă, Graovac, Camora – Deac (114, Muhar), Adjei-Boateng (114, Yuri Matias), Cvek (86, Bordeianu) – Păun (71, Petrila), Debeljuh (86, Dugandzic), Roger (96, Emmanuel Yeboah)

Antrenor: Dan Petrescu

Piunik: Yurchenko – Juninho (103, Avagyan), Vakulenko (90, Najaryan), Gajic, Kovalenko – Cociuc, Zambrano Renzo Jose (64, Harutyunyan), Gonzalez (64, Mladenovic) – Dashyan, Otubanjo (85, Davidian), Nenadovic (46, Juricic)

Antrenor: Yegisghe Melikian

Arbitru: Michael Fabbri (Italia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...