Aflată pe locul 2 WTA, Simona Halep (28 de ani) a anunţat, astăzi (luni, 17 august), că nu va participa la ediția din acest an a US Open. Turneul de grand slam american se va disputa între 31 august şi 13 septembrie, la New York.
Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a făcut anunțul pe rețelele sociale: „După ce am cântărit toţi factorii implicaţi şi cu circumstanţele excepţionale în care trăim, am decis că nu voi călători în New York pentru a juca la US Open. Întotdeauna am spus că îmi voi pune sănătatea în centrul deciziei mele şi de aceea prefer să rămân şi să mă antrenez în Europa. Ştiu că USTA şi WTA au lucrat neobosit pentru a organiza un eveniment sigur şi le doresc tuturor acolo un turneu de succes".
Victorioasă duminică, la Praga, în primul turneu la care a participat după întreruperea cauzată de pandemia de COVID-19, Simona Halep se alătură altor jucătoare care și-au anunțat absența de la US Open 2020. În aceeași situație sunt liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, ucraineanca Elena Svitolina (5 WTA), canadianca de origine română Bianca Andreescu (6 WTA), campioana en titre, olandeza Kiki Bertens (7 WTA), elveţianca Belina Bencic (8 WTA) şi rusoaica Svetlana Kuzneţova (32 WTA), câştigătoarea US Open din 2004.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu