Suporterii din programul Doar Dinamo Bucureşti au anunţat, astăzi (duminică, 30 august), într-un comunicat, că au convenit cu conducerea FC Dinamo ca întâlnirea dintre reprezentanţii fanilor şi acţionarul majoritar, Pablo Cortacero, să fie reprogramată în zilele următoare.
În comunicatul DDB se precizează: „Anunţul apărut ieri seară pe pagina FC Dinamo Bucureşti ne-a surprins plăcut, mai ales că o întâlnire cu acţionarul majoritar al clubului a fost dorinţa noastră de la bun început.
Imediat după anunţul public, am transmis conducerii clubului faptul că mulţi dintre membrii boardului sunt in imposibilitatea de de a fi prezenţi la Bucureşti, într-un timp atât de scurt.
Cristi Hîldan, de exemplu, are un meci de rugby la Braşov, contra Universităţii Cluj, chiar astăzi de la ora 15:30 (meciul este transmis pe TVR1)
De comun acord cu conducerea clubului, am stabilit ca această întâlnire, între reprezentanţii suporterilor şi acţionarul majoritar, să aibă loc într-una din zilele următoare.
Ambele părţi îşi doresc o întâlnire fără presiunea timpului, în care să putem pune bazele unui proiect solid, care să readucă Dinamo acolo unde îi este locul.
Îl asigurăm pe acţionarul majoritar că vă găsi întotdeauna în noi un partener de dialog.
Salutăm cu încredere instalarea lui Cosmin Contra ca antrenor şi transferurile din ultimele zile. Suntem convinşi că Dinamo a început să se ridice.
Doar Dinamo Bucureşti”.
Sâmbătă,29 august, pe pagina de Facebook a grupării bucureștene a fost postat următorul anunț: „Întâlnire între Pablo Cortacero și Board DDB. Noul acționar majoritar al clubului Dinamo București, Pablo Cortacero, va avea o întâlnire cu reprezentanții suporterilor înscriși în Programul "Doar Dinamo București" (DDB). Întâlnirea a fost programată duminică, 30 august 2020 (ora 15:30), la Săftica, conducerea administrativă DDB fiind invitată și la prima conferință de presă în care Pablo Cortacero va prezenta noul proiect pentru Dinamo București”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu