Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 26 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Cosmin Contra a fost anunțat ca nou antrenor la FC Dinamo

FC Dinamo a anunțat, astăzi (miercuri, 26 august), că pe postul de antrenor principal al echipei de seniori a fost investit Cosmin Contra.  Potrivit directorului sportiv Rufo Collado, acesta a semnat un angajament pentru următorii doi ani competiționali.
Fost selecţioner al primei reprezentative a României, Contra a mai antrenat pe FC Dinamo în urmă cu trei ani, între 16 februarie şi 18 septembrie 2017, când a calificat echipa în Play-Off-ul Ligii 1, luptând pentru titlul de campion până în ultima etapă de campionat. Tot atunci a câştigat şi Cupa Ligii, ultimul trofeu din palmaresul clubului din Ştefan cel Mare. 
Într-un comunicat, FC Dinamo a anunțat că „noul antrenor principal Cosmin Contra va conduce joi, 27 august 2020 (ora 18.00), la Săftica, prima ședință de pregătire în noul mandat pe banca tehnică a dinamoviștilor. Tehnicianul dinamovist și-a ales staff-ul pentru acest sezon competițional, format din Ionel Tersinio Gane (antrenor secund), Javi Reyes (preparator fizic) și Leo Fuentes Martínez (antrenor portari). Programate în cantonamentul de la Săftica, antrenamentele sunt închise presei, accesul reprezentanților mass-media fiind restricționat conform reglementărilor impuse pe fondul pandemiei de Covid-19”. 

Cine este Cosmin Marius Contra
- s-a născut în 15 decembrie 1975, în Timișoara
- poreclă: Guriță
- a jucat fotbal, specializându-se pe postul de fundaș dreapta
- echipe de seniori la care a evoluat: Politehnica Timișoara (1993-1995), FC Dinamo (1996-1999), Deportivo Alavés  (1999-2001),  AC Milan (2001/2002), Atlético Madrid (2002-2006), West Bromwich Albion (2004/2005), Poli AEK Timișoara (2005), Getafe (2005-2010), FC Timișoara (2010)
- a adunat 73 de selecții pentru echipa României, marcând 7 goluri
- echipe antrenate: FC Timișoara (2010), CF Fuenlabrada (2011/2012), Petrolul Ploiești (2012-2014), Getafe (2014/2015), Guangzhou R&F (2015), Alcorcón (2016/2017), FC Dinamo (2017)
- ca jucător a fost finalist al Cupei UEFA, ediția 2000/2001, cu Alaves și a disputat finalele edițiilor 2006/2007 și 2007/2008 ale Cupei Spaniei cu Alaves
- a fost declarat ”Fotbalistul român al anului 2001”
- ca antrenor a câștigat ediția 2012/2013 a Cupei României cu Petrolul, disputând Supercupa, și ediția 2016/2017 a Cupei Ligii cu Dinamo

Goluri marcate pentru echipa României:
1. 28 martie 2001: în meciul cu Georgia (2-0), de la Tbilisi, din preliminariile CM 2002
2. 14 noiembrie 2001: în meciul cu Slovenia (1-1), de la București, din preliminariile CM 2002
3-5. 16 octombrie 2002: în meciul cu Luxemburg (7-0), din Luxemburg, în preliminariile Euro 2004
6. 28 martie 2007 : în meciul cu Luxemburg (3-0), de la Piatra Neamț, în preliminariile Euro 2008
7. 6 iunie 2007: în meciul cu Slovenia (2-0), de la  Timișoara, în preliminariile Euro 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...