Conducerea clubului UTA a anunțat că a ajuns la un acord cu apărătorul de bandă dreaptă Marian Pleaşcă (30 de ani). Născut în Caracal, în 6 februarie 1990, acesta s-a format şi s-a afirmat la Pandurii Târgu Jiu, cu care a ocupat locul 2 în ediția 2012/2013.
De asemenea, Pleașcă a jucat şi în Europa League cu trupa gorjeană, iar apoi a ajuns la FCSB, cu care, de asemenea, a ocupat în două rânduri locul 2 în campionat. De asemenea, a mai evoluat la FC Voluntari (2018) și Gaz Metan Mediaş (2019).
Antrenorul Laszlo Balint l-a descris în felul următor pe noul recrut: „Marian este genul de jucător care se pliază pe strategia aplicată în această scurtă perioadă de trecere de la Liga II la Liga I. Am căutat jucători cu experienţă şi calitate, care să se integreze în spiritul din vestiar. Cred că s-a văzut acest lucru din prima etapă, când am compensat multe lipsuri cu atitudinea jucătorilor. Sunt convins că şi Marian se va integra în acest spirit, dar şi în ceea ce priveşte cerinţele noastre tehnico-tactice. E important că reuşim să căpătăm consistenţă şi în ceea ce priveşte soluţiile pentru postul de fundaş dreapta, unde am avut anumite probleme”.
”Mă bucur foarte mult că am ajuns la un club cu tradiţie precum UTA, un club mare în campionatul nostru, cu nişte suporteri fantastici. Băieţii m-au primit foarte bine. Am văzut meciul UTA-ei de la Constanţa, chiar avem o echipă foarte bună, sper să ne clasăm cât mai sus”Marian Pleaşcă, fundaș UTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu