Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 31 august 2020

FOTBAL / ITALIA: Ciro Immobile şi-a prelungit contractul cu Lazio Roma

Asaltat cu oferte din partea unor cluburi importante din Europa, Ciro Immobile (30 de ani) a decis să-şi prelungească înțelegerea cu Lazio Roma, până în vara anului 2025. El avea contract până în iunie 2022. Anunțul a fost făcut de gruparea din capitala Italiei.
Născut în Torre Annunziate, în 20 februarie 1990, Ciro Immobile a venit la Lazio în vara anului 2016, iar de atunci a disputat 178 de partide și a marcat 125 de goluri. În ediția trecută de campionat, el a izbutit 36 de goluri în Serie A, câştigând atât duelul cu Cristiano Ronaldo, cât  și trofeul Gheata de Aur acordat celui mai bun marcator din campionatele majore ale Europei.
Format ca fotbalist la Sorrente Calcio (2002-2007) și Juventus (2007-2010), a fost promovat în prima echipă de „Bătrâna Doamnă”. Apoi, a evoluat pentru Sienne (2010), US Grosseto (2011) și Delfino Pescara (2011/2012),  sub formă de împrumut, Genoa (2012/2013), Torino (2013/2014), Borussia Dortmund (2014-2016), Sevilla FC (2015) și Torino FC (2016).
Fost internațional italian U20 și de tineret, Ciro Immobile a bifat 39 de meciuri și 10 goluri pentru prima reprezentativă a Italiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...