Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 28 august 2020

TENIS / US OPEN: Irina Begu și Mihaela Buzărnescu vor avea adversare foarte tari în primul tur

Organizatorii ediției din acest an a US Open au comunicat rezultatul tragerii la sorți a meciurilor. La feminin, două dintre reprezentantele României la simplu vor avea confruntări care se anunță extrem de dificile în turul 1.
Aflată pe locul 70 WTA, Irina Begu (30 de ani) o va întâlni pe sportiva cehă Petra Kvitova, favorita cu numărul 6 și numărul 12 mondial. În aceeași fază, Mihaela Buzărnescu (122 WTA) o va avea ca adversară pe Sloane Stephens (SUA), cap de serie 26 şi ocupanta locului 37 WTA.
O misiune ceva mai ușoară vor avea celelalte două jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal. Sorana Cîrstea  (77 WTA) va juca împotriva americancei Christina McHale (90 WTA), iar Patricia Ţig (86 WTA) o va înfrunta pe japoneza Kurumi Nara (142 WTA).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...