Aflată pe poziția a opta în ierarhia mondială, jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic (32 de ani) a decis să nu participe la ediţia din acest an a US Open. Ea nu va fi prezentă nici la Western & Southern Open, turneu mutat de la Cincinnati la New York și care se va desfășura cu o săptămână inaintea întrecerii de mare șlem.
Într-o postare pe Twitter, jucătoarea din Țara Cantoanelor a precizat: „Am luat decizia dificilă de a nu evolua la turneele americane de la New York şi de a mă întoarce pe teren la Roma, luna viitoare. Aştept cu nerăbdare să revin la New York anul viitor şi le doresc tuturor celor care vor evolua acolo în săptămânile următoare mult noroc".
Belinda Bencic a evoluat de cinci ori pe tabloul principal de simplu de la US Open, atingând semifinalele anul trecut, când a pierdut în fața Biancăi Andreescu, și sferturile de finală în 2014. Pe lângă ea și canadianca de origine română, și Elena Svitolina (5 WTA), de asemenea semifinalistă în 2019, și-a anunțat absența de la turneul programat între 31 august și 13 septembrie.
Pe lista absentelor se mai află liderul mondial Ashleigh Barty, olandeza Kiki Bertens (7 WTA) şi rusoaica Svetlana Kuzneţova (32 WTA), câştigătoarea US Open din 2004. Simona Halep (2 WTA şi potenţiala principală favorită) va anunța zilele acestea dacă va participa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu