Conducerea clubului UTA a perfectat, duminică, 16 august, transferul fotbaliştilor Alexandru Albu (27 de ani) şi Alexandru Benga (31 de ani). Ambii jucători evoluează ca fundași centrali.
Alexandru Albu e născut în Bucureşti și împlinește chiar astăzi, 17 august, 27 de ani. Specializat ca fundaş central, dar putând evolua şi ca mijlocaş defensiv, acesta a jucat la Concordia Chiajna, iar ultimul campionat l-a petrecut la Academica Clinceni.
„Sunt fericit că am ajuns la UTA, un nume mare, sunt sigur că e un pas în faţă în cariera mea. Avem o echipă bună, cu siguranţă ne vom bate pentru play-off”Alexandru Albu, fundaș central UTA
Alexandru Benga e născut la 15 iunie 1989, în Braşov. Pe lista echipelor la care a evoluat se află FC Vaslui (2005-2008), FC Braşov (2006-2009), FC Săcele (2007/2008), Forex Braşov (2008/2009), Unirea Urziceni (2008-2010), Petrolul Ploieşti (2009-2011, 2013, 2015/2016), Rapid (2010/2011), Oţelul Galaţi (2011-2013), Qabala FK (2014/2015), Botev Plovdiv (2014), Ermis Aradippou (2016/2017), Juventus Bucureşti (2017), Sandecja Nowy Sacz (2018) și Septemvri Sofia (2018/2019) și Chindia Târgovişte (2019).
„UTA oferă un proiect sportiv serios, antrenant şi provocator, la care orice jucător visează să ia parte. Sper să avem rezultate bune, să îndeplinim obiectivele clubului, să creem o echipă puternică şi să mulţumim suporterii. E o plăcere să joci cu ei alături”Alexandru Benga, fundaș central UTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu