Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 17 august 2020

FORMULA 1: Lewis Hamilton a doborât recordul de clasări pe podium

Victorios în Marele Premiu al Spaniei, Lewis Hamilton (Mercedes) l-a depășit pe legendarul Michael Schumacher la numărul de clasări pe podium în cursele de Formula 1. Britanicul are acum 156, cu una mai mult decât fostul pilot german. 
Hamilton are, însă, mai puține curse disputate: 256 față de 307. Ceea ce înseamnă că procentajul său este mult mai bun: 60,93% față de 50,49%. Pe  locurile următoare în această ierarhie inedită se află Sebastien Vettel (120 de clasări pe podium în 243 de curse, 49,38%), Alain Prost (106 / 199 / 53,27%), Kimi Raikkonen (103 / 316 / 32,59%), Fernando Alonso (97 / 312 / 31,09%), Ayrton Senna (80 / 161 / 49,69%), Rubens Barrichello (68 / 323 / 21,05%), David Coulthard (62  / 247 / 25,20%) și Nelson Piquet (60 / 204 / 29,41%). 
Dintre piloții aflați în activitate, pe lângă Hamilton, șanse să atingă locuri de vârf în această ierarhie au olandezul Max Verstappen (34 de clasări pe podium în 106 curse) și Charles Leclerc (12 / 46), care au 23 de ani. 
În acest an, Hamilton vizează și alte recorduri. El are șanse mari de a câștigat al 7-lea titlu de campion mondial. Ceea ce ar însemna să-l egaleze pe Michael Schumacher. De asemenea, el este la 3 victorii de recordul germanului: are 88, iar Schumi 91. Hamilton deține recordul la pole-position (92), însă e încă departe de german în privința celor mai bune tururi de circuit în curse (e pe locul 2, cu 48, în timp ce germanul are 77). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...