Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, astăzi (luni, 3 august), datele de start ale competițiilor pe care le organizează. Astfel, prima etapă în ediția 2020/2021 la ligile 2 și 3 va fi în 29 august. De asemenea, echipele participante la jocurile de baraj pentru promovarea în Liga 2 şi/sau de promovare/menţinere în Liga 1 au obligaţia de a trimite către FRF tabelul cu persoanele testate pentru Covid-19 şi rezultatele testelor cel târziu la ora 12:00 a zilei în care se desfăşoară jocul.
De asemenea, s-a decis ca „nerespectarea termenului prevăzut mai sus, necomunicarea tabelului cu rezultatele testelor, precum şi imposibilitatea prezentării la joc (indiferent de motiv, inclusiv ca urmare a existenţei unui caz pozitiv în cadrul echipei respective (jucător, staff, personal auxiliar etc) sau a unei anchete epidemiologice în desfăşuare) determină omologarea rezultatului jocului respectiv cu scorul de 3-0 în favoarea echipei adverse. În situaţia în care ambele echipe sunt în imposibilitate de a participa la joc ca urmare a existenţei unui caz pozitiv în cadrul echipei respective (jucător, staff, personal auxiliar etc) sau a unei anchete epidemiologice în desfăşuare, jocul urmează a fi reprogramat", scrie frf.ro.
Pe de altă parte, începând cu sezonul 2020/2021, echipele din Liga a 2-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor din campionat, cel puţin 2 jucători sub 20 de ani formati la nivel national (născuţi dupa data de 01.01.2000), eligibili pentru echipele naţionale de fotbal ale României. Dacă unul dintre jucătorii menţionaţi este eliminat din teren, echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt jucător din aceeaşi categorie de vârstă.
În aceeași ședință a Comitetului Executiv s-a aprobat ca datele de începere a competiţiilor aferente ediției 2020/2021 să fie următoarele:
- Cupa României – 25 august 2020
- Liga a 2-a – 29 august 2020
- Liga a 3-a – 29 august 2020
- Liga 1 Feminin – 23 august 2020
S-a amânat pentru o dată ulterioară stabilirea datei de începere a ediției 2020/2021 a Ligii Elitelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu