Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Federația Română de Fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Federația Română de Fotbal. Afișați toate postările

miercuri, 7 septembrie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FRF a precizat în ce situaţii poate fi folosit VAR

Federația Română de Fotbal (FRF) a precizat, astăzi (miercuri, 7 septembrie), pe site-ul oficial în ce situații ale jocului poate fi folosit VAR-ul. Comunicarea a fost făcută în contextul în care s-au iscat numeroase discuții după utilizarea arbitrajului video la meciurile ediției în curs a Superligii.

Iată care sunt situațiile menționate pe site-ul frf.ro: 

GOLURI. Rol de asistenţă a „centralului” în a determina dacă în faza premergătoare înscrierii unui gol a existat vreun incident care poate duce la anularea reuşitei. Jocul este întrerupt doar odată ce mingea a trecut linia porţii, pentru a nu afecta cursivitatea partidei.

PENALTY. Rol de a clarifica situaţiile de acordare a loviturilor de la 11 metri. Poate decide acordarea unui penalty sau anularea unei decizii iniţiale de a acorda lovitura de pedeapsă.

ELIMINARE. Rol în identificarea situaţiilor în care se impune acordarea unui cartonaş roşu sau anularea unei astfel de decizii.

IDENTITATEA JUCĂTORILOR. Atunci când arbitrul acordă cartonaşe jucătorilor, VAR va confirma arbitrului identitatea jucătorilor ce meritau sancţiunea.

FOTBAL / ROMÂNIA: Un nou grup de arbitri a început pregătirea pentru folosirea VAR

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, astăzi (miercuri, 7 septembrie), pe site-ul oficial, că un grup format din oficiali de joc selectaţi de Colegiul Central al Arbitrilor (CCA) din lotul arbitrilor de Liga 2 şi din asistenţi de Liga 1 care încă nu au obţinut certificarea s-a familiarizat cu sistemul VAR alături de instructori şi de operatorii video. Aceștia se află în etapa de aplicare a protocolului VAR prin analizarea unor faze simple în camera de asistenţă video.

Potrivit frf.ro, în total, 24 de arbitri noi plus 6 operatori video vor trece prin etapele de pregătire pentru utilizarea VAR şi vor putea lucra ulterior cu sistemul şi în meciuri oficiale. Pregătirea este supervizată de managerul de implementare a proiectului VAR din România, Alexandru Deaconu, şi va cuprinde 29 de ore practice necesare fiecărui arbitru pentru a obţine certificarea.

Fostul arbitrul internațional a precizat: Profităm de fiecare zi de pauză între meciurile din competiţiile interne pentru a parcurge etapele de pregătire alături de noul grup de arbitri în maşinile VAR. Momentan suntem abia la început, arbitrii se familiarizează cu sistemul, cu modul de lucru în camera VAR pentru a putea aplica corect protocolul, vor urma şi exerciţii practice la meciuri. Tot acest proces este unul temeinic pentru că la final ne dorim să fie sută la sută pregătiţi pentru meciurile oficiale”.

Pregătirea arbitrilor pentru folosirea sistemului VAR include următoarele etape:

– Familiarizarea cu sistemul împreună cu instructorii VAR şi operatorii video

– Aplicarea protocolului prin analizarea unor faze simple

– Analizarea unor situaţii complexe prin care se consolidează cunoştinţele acumulate până atunci

– Asistenţă video în modul offline la meciuri live (fără a influenţa deciziile de pe teren)

– Simularea incidentelor în jocuri de pregătire pentru intervenţia sistemului de asistenţă video

– Jocuri de durată redusă în care sunt regizate situaţii de joc pentru a testa cunoştinţele arbitrilor şi timpii de reacţie

– Jocuri oficiale de juniori cu situaţii analizare în timp real, iar VAR poate interveni în luarea deciziilor pe teren

joi, 1 septembrie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Alexandru Pelici a fost desemnat selecţioner al naţionalei U19

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, astăzi (joi, 1 septembrie), că Alexandru Pelici (48 de ani) va conduce reprezentativa juniorilor născuţi începând cu 1 ianuarie 2004 în campania de calificare la turneul final al Campionatului European 2023.

Potrivit frf.ro, Pelici a declarat: „Este o onoare pentru mine să reprezint echipa naţională a României în acest nou rol de selecţioner Under 19. Este o provocare pentru mine, mai ales că urmează în scurt timp primele meciuri de calificare, dar mă voi folosi de toată experienţa mea pentru a crea un grup unit alături de care să obţinem rezultatele pe care ni le dorim”.

Originar din Timișoara, orașul în care s-a născut în 10 ianuarie 1974, Alexandru Pelici a evoluat ca fundaș central pentru Progresul Timișoara (1990-1995), Politehnica Timișoara (1995-1999), CSM Reșița (1999-2001) și Unirea Alba Iulia (2001-2005). Devenit antrenor, a pregătit echipele Unirea Alba Iulia (2003/2004), CSM Reșița (2005/2007), Forex Brașov (2007/2008), Sticla Arieșul Turda (2008/2009), Școlar Reşiţa (2009/2010), Voința Sibiu (2010-2012), FCM Tg. Mureș (2012), CSM Rm. Vâlcea (2013, 2014-2016), Metalul Reşiţa (2013), FC Brașov (2013), FC Bihor Oradea (2013/2014), CS Mioveni (2016/2017), FC Hermannstadt (2017/2018), Ripensia Timișoara (2018-2020) și CS Mioveni (2020-2022). Are în palmares încă două promovări, cu Voinţa Sibiu şi Hermannstadt, cu cei din urmă disputând chiar o finală de Cupa României, în 2018, când echipa evolua în Liga 2!

Reprezentativa U19 a României va evolua în această lună în grupa de calificare la Euro 2023 alături de Letonia, Lituania şi Austria. Se califică mai departe la Turul de Elită primele două clasate împreună cu echipa de pe locul 3 din cele 13 grupe cu cele mai bune rezultate înregistrate în faţa primelor două clasate.

La turneul final din Malta, din 2023, se vor califica doar 7 reprezentative alături de ţara gazdă.

Iată programul meciurilor de calificare din această lună:

Miercuri, 21 septembrie, ora 20:00: Letonia – România

Sâmbătă, 24 septembrie, ora 20:00: România – Lituania

Marţi, 27 septembrie, ora 18:00: România – Austria

joi, 26 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FRF a anunțat că n-a respins nicio cerere de acordare a licenței pentru Liga 1

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a precizat, prin Administraţia de Licenţiere, că procesul de acordare a licenţei pentru Liga 1  s-a încheiat. Și că toate grupările care au solicitat licenţa au primit un răspuns favorabil.

Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor a pronunţat hotărârile în 20 mai 2022. Cum nicio solicitare n-a fost respeinsă, niciun club nu a făcut apel (termenul pentru depunerea acestuia a fost 24 mai 2022, conform Regulamentului).

Ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2021, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participarea la Campionatul Naţional Liga 1, ediția 2022/2023:

Asociaţia Club Sportiv Sepsi O.S.K. din Sfântu Gheorghe

Asociaţia Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş

Asociaţia Fotbal Club Botoşani

Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte

Asociaţia Fotbal Club UTA Arad

Clubul Sportiv Mioveni

F.C.V. Farul Constanţa SA

Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA

Fotbal Club Rapid 1923 SA

Fotbal Club Voluntari SA

SC Dinamo 1948 SA

SC Fotbal Club FCSB SA

U Craiova 1948 Club Sportiv SA

U Craiova 1948 SA

Asociaţia Clubul Sportiv Petrolul 52

Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt

Asociaţia Fotbal Club Unirea 04 Slobozia

Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău

Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj

Clubul Sportiv Concordia Chiajna

vineri, 15 aprilie 2022

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: FRF a stabilit programul semifinalelor

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat programul meciurilor din prima manșă a semifinalelor ediției 2021/2022 a Cupei României. Acestea se vor disputa în 19 și 20 aprilie, la Voluntari și Sf. Gheorghe. Partidele retur sunt programate în perioada 10-12 mai, la Pitești și Craiova. 

În penultima fază a competiției sunt calificate Universitatea Craiova, FC Voluntari, Campionii FC Argeş şi Sepsi Sfântu Gheorghe. 

Organizatoare a Cupei României, FRF a comunicat programul meciurilor:

Marţi, 19 aprilie

Ora 20:00, Stadion “Anghel Iordănescu”, Voluntari

FC Voluntari – Campionii FC Argeş

Miercuri, 20 aprilie

Ora 19:30, Stadion Sepsi Arena

Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova

Disputele retur sunt programate în perioada 10-12 mai. 

Toate partidele vor fi transmise în direct la Digi Sport, Look TV și Orange Sport.

joi, 24 martie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FRF a oferit echipamente şi bilete la meciul România - Grecia unor copii ucraineni refugiaţi

Preşedinte al Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu a vizitat familiile ucrainene cazate la Complexul Cultural Sportiv Studenţesc ”Tei” din Bucureşti. Copiii şi familiile lor au primit invitaţii la meciul pe care România îl va susține mâine (vineri, 25 martie), la ora 20.15, iar juniorilor le-a fost oferit echipament şi mingi.

Acţiunea s-a derulat în cadrul programului „Pentru fotbal, pentru viaţă!”, notează frf.ro. ”15 copii, jucători ai clubului ucrainean Athletic Odesa, au primit echipamente şi mingi de fotbal şi vor avea ocazia să meargă pe Stadionul Steaua, la amicalul România - Grecia, alături de familiile cu care au venit în România”, s-a menționat pe site-ul oficial al FRF.

Răzvan Burleanu le-a transmis familiilor prezente: „Mesajul nostru este unul ferm, de sprijin şi solidaritate faţă de copii şi de familiile lor, care se vor afla aici în perioada următoare. Cât veţi fi aici, noi o să încercăm să fim cât mai aproape. Fotbalul este pentru noi o familie internaţională şi acesta este motivul pentru care ne implicăm. Ca să ajutăm copiii să se simtă cât mai bine aici, ne-am gândit să-i ajutăm să joace fotbal, pentru că acest lucru îi va aduce împreună cu alţi copii”.

La întâlnirea cu refugiaţii a fost prezent şi Florin Şari, Manager CSR al FRF şi coordonator al programului de ajutorare. În cadrul acestei acţiuni, copiii au avut ocazia să-i cunoască şi pe studenţii Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport care îi vor antrena în următoarele trei luni. Antrenamentele vor avea loc în Complexul Tei, de două ori pe săptămână.

Pentru a ajuta refugiaţii ucraineni, Federaţia Română de Fotbal a iniţiat campania „Pentru fotbal, pentru viaţă”, în cadrul căreia sprijină jucătorii ucraineni ajunşi la noi în ţară să-şi continue pregătirea sportivă. Una dintre misiunile campaniei este integrarea socială şi sportivă a refugiaţilor, iar de la începutul războiului din Ucraina, FRF a preluat 130 de ucraineni într-un demers comun cu Ministerul Sportului. Cazarea a fost asigurată în facilităţi ale Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi ale Ministerului Sportului.

vineri, 18 martie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Gaz Metan Mediaş a mai pierdut două puncte în clasament

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) a decis ca echipei Gaz Metan Mediaş să-i mai fie scăzute două puncte ca urmare a neexecutării unei hotărâri a CNSL. Din acest motiv, gruparea sibiană ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu -1 punct.

FRF a precizat următoarele: “Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul CS Gaz Metan Mediaş cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicata, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 24.02.2022 – 10.03.2022, s-au scăzut încă două puncte. Termen 30.03.2022”.

Liga 1

Play-Out

Etapa a 2-a

Vineri, 18 martie

Ora 17.30: FC Botoșani - UTA

Sâmbătă, 19 martie

Ora 12.30: Gaz Metan Mediaș - FCU Craiova

Oea 15.00: Academica Clinceni - Rapid

Duminică, 20 martie

Ora 16.00: Dinamo - Sepsi Sf. Gheorghe

Luni, 21 martie

Ora 20.30: CS Mioveni - Chindia Târgoviște

Clasament

1. FC Botoșani 26 puncte

2. UTA 23 puncte

3. Rapid 23 puncte

4. Sepsi 23 puncte

5. Chindia 19 puncte

6. FCU Craiova 18 puncte

........................

7. CS Mioveni 15 puncte

8. Dinamo 9 puncte

....................

9. Clinceni 7 puncte

10. Gaz Metan -1 punct

Echipele care vor termina pe locurile 9 și 10 vor retrogra direct în Liga 2, iar cele de pe pozițiile 7 și 8 vor disputa meciuri de menținere/retrogradare cu cele de pe locurile 3 și 4 din Play-Off-ul divizie secunde. 

marți, 15 martie 2022

FOTBAL: Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs şi Radu Petrescu au fost delegaţi la meciuri din cupele europene

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, pe site-ul oficial, că Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA_ i-a delegat pe Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs şi Radu Petrescu să conducă partide din optimile de finală ale Europa League şi Conference League.

Joi, 17 martie, de la ora 22.00, Ovidiu Haţegan va fi la centru la partida Lyon – FC Porto, returul ”optimilor” din Europa League. În tur, în Portugalia, francezii au câștigat cu 1-0. Haţegan va fi asistat de Mircea Grigoriu şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial a fost desemnat italianul Fabio Maresca. Tot din Peninsulă sunt şi arbitrii VAR, Marco Di Bello şi Marco Guida.

În aceeași zi, de la 19.45, la partida Steaua Roşie – Rangers, un alt meci din ”optimile” Europa League, va arbitra Istvan Kovacs. Acesta va fi ajutat de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi de Horaţiu Feşnic, al patrulea arbitru. Oficialii VAR sunt Christian Dingert şi Harm Osmers (ambii din Germania). În tur, Rangers s-a impus cu 3-0. Ianis Hagi nu va evolua, fiind accidentat.

În sfârșit, Radu Petrescu a fost delegat la partida Roma – Vitesse (1-0 în tur) din ”optimile” Conference League, programată joi, 17 martie, de la 19.45. Din brigada românului fac parte asistenţii Radu Ghinguleac şi Mihai Marica, în timp ce al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan.

miercuri, 15 decembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Dan Petrescu rămâne singura variantă de selecționer până în 20 decembrie

Ratarea calificării în „barajul” pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2022 l-a făcut pe Mirel Rădoi să renunțe la postul de selecționer. În acest context, federalii au purtat discuții cu Gică Hagi și Răzvan Lucescu, care au refuzat oferta de a prelua națională. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat într-o conferinţă de presă, că singura variantă de selecţioner pe care federaţia o are în vedere în acest moment este Dan Petrescu.

Federalul a precizat că a fost împuternicit de către Comitetul Executiv al FRF să negocieze şi să semneze contractul cu următorul selecţioner al echipei naţionale, conforma statutului FRF: ”Contractul cu Mirel Rădoi s-a încheiat la termen, pe 30 noiembrie. În ultima perioadă au fost patru întâlniri între mine, directorul tehnic şi Mirel Rădoi, pentru a discuta în ce formă putem să continuăm acest contract. În urma acestor întâlniri, decizia lui Mirel Rădoi a fost aceeaşi, pe care a comunicat-o în spaţiul public, aceea de a nu mai continua alături de tricolori. Deşi nu ne-am îndeplinit obiectivul principal, Mirel Rădoi se bucură de toată aprecierea noastră, pentru performanţele naţionalei de tineret din 2019, pentru calificarea la Jocurile Olimpice după 57 de ani, dar şi pentru coeziunea grupului la nivelul primei reprezintativa, în jurul unei idei de joc care ne dă încredere în ceea ce priveşte campaniile următoare”.

Burleanu s-a referit apoi la discuțiile purtate cu pretendenți la postul de selecționer. ”În urma recomandărilor comisiei tehnice şi a directorului tehnic, am iniţiat mai multe discuţii în ceea ce priveşte numirea unui nou selecţioner. Prima intâlnire a fost cu Gheorghe Hagi. A fost prima persoană cu care ne-am întâlnit. A fost o ofertă sinceră din partea noastră, aşa cum au fost toate discuţiile cu antrenorii care au fost ofertaţi din 2014 până în prezent. Și pot spune că am simţit că şi el şi-ar fi dorit să sprijine echipa naţională, de data aceasta din rolul de selecţioner. Cei care l-au criticat pentru că nu a acceptat această propunere i-aş ruga să fie puţin mai înţelegători cu o persoană care a pus mai presus de orice principii şi valori. De altfel, conflictul de interese în care s-ar fi aflat dacă ar fi acceptat acest rol de selecţioner a fost şi motivul pentru care astăzi nu-l avem pe Gheorghe Hagi ca selecţioner. Infirm că în această întâlnire au avut loc discuţii de ordin financiar. Absolut deloc. Pe lista noastră s-a aflat şi Răzvan Lucescu, acesta fiind motivul pentru care m-am deplasat la Salonic. Aceeaşi deschidere pentru a sprijini echipa naţională am regăsit-o şi în ceea cel priveşte pe Răzvan Lucescu, care este legat de PAOK printr-un contract pe o perioadă mare de timp şi o clauză mare de reziliere. După care am avut o întâlnire cu Dan Petrescu pe datat de 2 decembrie, la Cluj, după ce cu o zi înainte m-am întâlnit cu patronul clubului CFR Cluj. Întâlnirea cu Dan Petrescu a fost una foarte bună, în care am discutat despre disponibilitate, lot de jucători, viziune şi calendarul echipei naţionale. Ca să concluzionez toate aceste întâlniri, pot să vă spun că până pe data de 20 decembrie, singura variantă de slecţioner cu care lucrăm este Dan Petrescu”.

Șeful Federației Române de Fotbal a oferit și alte detalii despre discuția cu Dan Petrescu: ”Nu a fost o ofertă financiară, ci doar o propunere de a sprijini echipa naţională, astfel încât să se califice la următorul turneu final. Dan Petrescu îşi doreşte să sprijine echipa naţională, dar l-am înţeles în ceea ce priveşte această discuţie pe care trebuie să o aibă cu conducerea clubului. Altele au fost subiectele pe care am insistat în această discuţie”, a precizat Burleanu, care a spus că nu a discutat despre durata contractului de selecţioner cu antrenorul CFR-ului: ”Nu am discutat acest subiect, însă dacă Dan Petrescu va fi următorul selecţioner, ori eu, ori el vom răspune acestei întrebări în următoarea conefrinţă de presă. Ceea ce contează cel mai mult este îndeplinirea unui obiectiv de performanţă. Cecea ce ne dorim, indiferent cu ce antrenor va fi la echipa naţională, este să fim prezenţi la următorul turneu final şi, prin această calificare, să continuăm în acelaşi format”. 

Președintele FRF a comentat și faptul că Mihai Stoica a declarat că gruparea CFR Cluj ar ajuta FRF dacă renunţă la clauză: ”Cred că FCSB ar trebui să facă tot ce este posibil ca Dan Petrescu să ajungă la echipa naţională, dacă îşi doresc să aibă o şansă mai facilă de a câştiga campionatul. FRF nu va plăti niciodată o clauză de reziliere. Dar de ce nu plătim? FRF este o organizaţie non-profit şi totodată FRF reprezintă o sumă a tuturor membrilor săi. Prin urmare, federaţia nu poate fi condusă asemeni unui club care depinde de un singur acţionar şi de deciziile acestuia. Prin urmare, dacă s-ar plăti o clauză de reziliere de către federaţie, trebuie să ne imaginăm că automat alte proiecte, alte acţiuni, alte iniţiative ale FRF vor avea de suferit. Fiind o organizaţie non-profit, la finalul anului trebuie să terminăm pe zero. Deci nu se pune problema de ordin financiar, ci de unde ar trebui să tăiem ca să putem să plătim o clauză de reziliere. Un alt argument pentru care nu suntem de acord să plătim o clauză de reziliere este cel legat de faptul că am putea, implicit, să influenţăm competiţia la nivelul Ligii 1, în sensul în care unul dintre cluburile din Liga I ar beneficia de o sumă de bani din partea forului naţional, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj competitiv faţă de celelalte cluburi de Liga I. Dacă FRF ar plăti o anumită clauză de reziliere, dar după o perioadă de timp patronul sau preşedintele acelui club va declara că ar fi fost dispus să-l lase pe acel antrenor să vină la echipa naţională, chiar şi fără a plăti clauza de reziliere. Cum am putea în acel moment să reacţionăm ca federaţie şi totodată să apărăm această integritate? Dacă aş fi fost patronul unui club de Liga I şi mi-aş fi dorit un antrenor care să se încadreze în filozofia clubul pe care l-aş fi condus, cu siguranţă aş fi plătit orice clauză de reziliere”.

În 3 decembrie, Dan Petrescu a recunoscut că a avut o întâlnire cu reprezentanții FRF, dar a subliniat că va da un răspuns în 20 decembrie, adică după ultimul meci pe care CFR îl va susține în 2021. Acesta a adăugat că nu ar fi vrut să se întâlnească în această perioadă cu oficialii FRF pentru discuţii despre postul de selecţioner, însă aceştia au insistat. Petrescu a adăugat că deocamdată este antrenorul formaţiei clujene şi nu îl interesează altceva. ”Dacă în 20 decembrie, Dan Petrescu nu va deveni viitorul selecţioner al echipei naţionale, atunci vom întruni din nou Comisia tehnică şi vom avea o altă listă de nume considerate a fi potrivite pentru a deveni selecţionerul echipei naţionale”, a precizat Răzvan Burleanu.

marți, 29 septembrie 2020

FOTBAL: Adunarea Generală a FRF se desfășoară vineri, la Arena Naţională

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, pe site-ul oficial, că Adunarea Generală se va desfășura vineri, 2 octombrie, începând cu ora 11.00. Potrivit frf.ro, pentru a respecta măsurile de distanţare fizică, întâlnirea cu membrii FRF va avea loc în condiţii speciale la Arena Naţională.

Evenimentul va fi transmis în direct şi integral pe YouTube FRF TV şi pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Fotbal. „Accesul reprezentanţilor presei nu va fi permis în incinta Arenei Naţionale. Toate hotărârile Adunării Generale din 2 octombrie vor fi afişate pe site-ul frf.ro la finalul întâlnirii", informează frf.ro.

miercuri, 19 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Adunarea Generală a FRF se va desfășura în 2 octombrie, pe Arena Naţională

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a hotărât convocarea Adunării Generale a forului în data de 2 octombrie, la ora 11.00, pe Arena Naţională.
La capătul unei ședințe-maraton, de circa șase ore, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a făcut anunțul. Și a subliniat: „Va fi pentru prima dată când Adunarea Generală a FRF se va întruni pe un stadion”.
Decizia a fost luată pentru a se respecta măsurile de distanţare socială.
Pe de altă parte, Burleanu a mai anunțat că finala ediției 2020/2021 a Cupei României va fi în 22 mai, iar ultima etapă de play-off în Liga 1 la 26 mai. Aceasta în condițiile în care la București vor fi găzduite patru meciuri la turneul final al Campionatului European de fotbal seniori, între 11 iunie și 11 iulie 2021. 

joi, 6 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Valeriu Argăseală s-a abținut de la vot în Comitetul Executiv al FRF

Reprezentant al cluburilor din Liga 1 în Comitetul Executiv al FRF, totodată președinte al FCSB, Valeriu Argăseală s-a abținut în momentul în care s-a votat adoptarea sistemului  cu 16 echipe din ediția viitoare a campionatului.  
Informația a fost oferită de președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, care a estimat că „prin introducerea noului sistem competiţional vor fi mai multe oportunităţi pentru antrenori, jucători, suporteri, telespectatori, dar şi pentru deţinătorii de drepturi TV şi partenerii comerciali ai echipelor din Liga I. Un alt avantaj face referire la infrastructură. Punem astfel în valoare infrastructura existentă, dar şi cea care se află în momentul de faţă într-o fază de construcţie. Un al treilea element important sunt audienţele TV. Play-out-ul Ligii I astăzi, cu 14 echipe, produce o audienţă TV medie mai mică decât cea din campionatul regulat. Noi credem că acest sistem competiţional va fi cel mai atractiv sistem pe care l-a avut România până acum".

FOTBAL / ROMÂNIA: Liga 1 trece de la 14 la 16 echipe, iar FC Dinamo se salvează se la retrogradare

Întrunit astăzi (joi, 6 august), în regim de urgență, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a analizat situația din Play-Out-ul ediției 2019/2020 a Ligii 1, în care au mai rămas de disputat meciurile amânate din cauza cazurilor de persoane infectate cu COVID-19. Pentru a nu nedreptăți pe nimeni, s-a decis ca numărul formațiilor participante la ediția următoare să crească de la 14 la 16. Așadar, nu va retrograda nimeni în Liga a 2-a, iar Chindia Târgoviște, clasată pe ultimul loc, va susține un baraj de menținere / promovare cu CS Mioveni, ocupanta locului 3 în Play-Off-ul diviziei secunde.  
După ședința desfășurată în regim de video-conferință, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat: „Clasamentul se îngheaţă, fiecare îşi păstrează locul din clasamentul la zi. Nicio echipă nu va mai juca. Acest clasament rămâne aşa cum îl vedem astăzi, indiferent dacă a jucat sau nu toate meciurile la zi. În ceea ce priveşte sezonul 2020/2021, s-a stabilit creşterea numărului de echipe de la 14 la 16. Mă bucur pentru susţinerea pe care primit-o acest proiect din partea cluburilor din Liga I, 13 din 14 echipe votând în favoarea lui".
Clasamentul final al Play-Off-ului este următorul: 
1. CFR Cluj - 49 de puncte (10 meciuri)
2. CSU Craiova - 44 de puncte (9 meciuri)
3. Astra Giurgiu - 33 de puncte (8 meciuri)
4. FC Botoşani - 32 de puncte (10 meciuri)
5. FCSB - 31 de puncte (9 meciuri)
6. Gaz Metan Mediaş - 25 de puncte (10 meciuri)
Clasamentul final al Play-Out-ului este următorul: 
7. FC Viitorul – 43 de puncte (14 meciuri)
8. FC Hermannstadt – 35 de puncte (12 meciuri)
9. Sepsi – 34 de puncte (13 jmeciuri)
10. Academica Clinceni – 32 de puncte (14 meciuri)
11. FC Voluntari – 31 de puncte (14)
12. Poli Iaşi – 30 de puncte (14 meciuri)
13. Dinamo – 25 de puncte (9 meciuri)
14. Chindia Târgovişte – 23 de puncte (12 meciuri)
Dinamo şi Chindia ar fi fost retrogradate dacă s-ar fi păstrat sistemul competiţional cu 14 echipe. Echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare a terminat sezonul cu cinci meciuri mai puţin, în urma cazurile de infectare cu noul coronavirus din lot.
Au promovat direct din Liga a II-a UTA şi FC Argeş.
De asemenea, s-a decis ca ediția 2020/2021 să înceapă în 22 august. La finalul sezonului regulat, după 30 de etape, primele şase echipe vor evolua în play-off, tur-retur, iar ultimele zece, în play-out, cu meciuri într-o singură manşă. Ultimele două clasate vor retrograda direct, iar ocupantele locurilor 13 şi 14 vor disputa un baraj de menţinere cu formaţii din Liga a 2-a, de unde vor promova direct două echipe.
De asemenea, va exista un baraj între echipele de pe locurile 7 şi 8 din play-out, într-o singură manşă. Învingătoarea va da un alt baraj cu echipa din play-off de pe ultimul loc care asigură participarea în cupele europene.

luni, 3 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Startul în ediția 2020/2021 a ligilor 2 și 3 va fi în 29 august

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, astăzi (luni, 3 august), datele de start ale competițiilor pe care le organizează. Astfel, prima etapă în ediția 2020/2021 la ligile 2 și 3 va fi în 29 august. De asemenea,  echipele participante la jocurile de baraj pentru promovarea în Liga 2 şi/sau de promovare/menţinere în Liga 1 au obligaţia de a trimite către FRF tabelul cu persoanele testate pentru Covid-19 şi rezultatele testelor cel târziu la ora 12:00 a zilei în care se desfăşoară jocul. 
De asemenea, s-a decis ca „nerespectarea termenului prevăzut mai sus, necomunicarea tabelului cu rezultatele testelor, precum şi imposibilitatea prezentării la joc (indiferent de motiv, inclusiv ca urmare a existenţei unui caz pozitiv în cadrul echipei respective (jucător, staff, personal auxiliar etc) sau a unei anchete epidemiologice în desfăşuare) determină omologarea rezultatului jocului respectiv cu scorul de 3-0 în favoarea echipei adverse. În situaţia în care ambele echipe sunt în imposibilitate de a participa la joc ca urmare a existenţei unui caz pozitiv în cadrul echipei respective (jucător, staff, personal auxiliar etc) sau a unei anchete epidemiologice în desfăşuare, jocul urmează a fi reprogramat", scrie frf.ro.
Pe de altă parte, începând cu sezonul 2020/2021, echipele din Liga a 2-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor din campionat, cel puţin 2 jucători sub 20 de ani formati la nivel national (născuţi dupa data de 01.01.2000), eligibili pentru echipele naţionale de fotbal ale României. Dacă unul dintre jucătorii menţionaţi este eliminat din teren, echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt jucător din aceeaşi categorie de vârstă.
În aceeași ședință a Comitetului Executiv s-a aprobat ca datele de începere a competiţiilor aferente ediției 2020/2021 să fie următoarele:
- Cupa României – 25 august 2020
- Liga a 2-a – 29 august 2020
- Liga a 3-a – 29 august 2020
- Liga 1 Feminin – 23 august 2020
S-a amânat pentru o dată ulterioară stabilirea datei de începere a ediției 2020/2021 a Ligii Elitelor.

miercuri, 29 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Răzvan Burleanu susține trecerea la 16 echipe în Liga 1

Preşedinte al Federației Române de  Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu a declarat, astăzi (miercuri, 29 iulie), că o trecere la un sistem cu 16 echipe va duce la o mult mai bună utilizare a datelor competiţionale.
Oficialul a avut următoarea intervenție la Pro X: „FRF a propus de acum doi ani acest sistem cu 16 echipe. Noi vom fi de acord. Mâine este această Adunare Generală a LPF, iar pe 3 august avem Comitetul Executiv. Să vă spun avantajele unui sistem cu 16 echipe. Când am făcut analiza, s-au luat în considerare numărul de spectatori, audienţa TV, miza echipelor. S-ar păstra acelaşi sistem, play-off / play-out. Vrem ca fotbalul să devină o caracteristică relevantă a societăţii, iar de aici setăm şi sistemul. Acest sistem play-off / play-out este un sistem bun, dar are anumite dezavantaje. Dacă vom avea trecerea la 16 echipe, vei avea o mult mai bună utilizare a datelor competiţionale. Vrem să introducem o punte de legătură între play-off şi play-out. Un alt avanataj al sistemului cu 16 echipe este o mai bună folosire a infrastructurii sportive şi existenţa mai multor oportunităţi pentru jucători şi antrenori. Există şi dezavantaje, banii din drepturile TV vor fi împărţiţi la 16 echipe".
În ultimul timp, tot mai mulți oameni de fotbal din România au vorbit despre mărirea numărului de echipe participante la Liga 1. Mircea Lucescu și Gică Hagi, de pildă, au propus trecerea la 18 formații, așa cum era în anii 70-80-90.
Mâine (joi, 30 iulie), va avea loc Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în care se va discuta situația din ediția 2019/2020 a Ligii 1.

luni, 27 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Testele făcute celor cinci angajaţi CNF Mogoşoaia au avut rezultat negativ

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunţat, duminică, 26 iulie, pe site-ul oficial, că rezultatele ultimelor teste pentru depistarea noului coronavirus ale celor cinci angajaţi CNF Mogoşoaia sunt negative. Înainte, aceștia au fost testaţi pozitiv.
În comunicatul postat pe frf.ro se precizează: „Duminică după-amiază au sosit rezultatele testelor celor cinci angajaţi CNF Mogoşoaia şi toate sunt negative. Totuşi, aceştia vor rămâne în continuare izolaţi în baza sportivă”, este anunţul federaţiei.
Înainte de acest anunț cu câteva ore, FRF comunicase că, având în vedere situaţia clubului CFR Cluj, al cărui lot a fost cazat la Complexul Național de Fotbal Mogoşoaia şi în cadrul căruia s-au descoperit mai multe cazuri de COVID-19, respectiva bază de pregătire va intra în carantină: „Acţiunea va demara zilele viitoare, imediat după ce toţi cei cinci angajaţi CNF Mogoşoaia depistaţi şi ei pozitiv vor părăsi centrul de pregătire. Aceştia sunt asimptomatici, iar în prezent sunt izolaţi în hotelul de la Mogoşoaia. Aşteaptă rezultatele unor noi teste, precum şi decizia DSP Ilfov. Ultimii componenţi ai lotului CFR Cluj au părăsit baza de pregătire în cursul zilei de sâmbătă. Astfel, la CNF Mogoşoaia se va face o dezinfecţie, iar şapte zile mai târziu procesul va fi repetat, urmând ca baza de pregătire să se redeschidă după alte şapte zile”, a notat frf.ro.

vineri, 17 iulie 2020

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Comisia de Disciplină a FRF a respins contestația lui FC Dinamo

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a respins demersul echipei FC Dinamo, care a contestat dreptul de joc al portarului Andrei Vlad, de la FCSB, în meciul tur din semifinalele Cupei României (0-3).
În motivarea deciziei se menționează: „În temeiul art. 83.10.1 din RD al FRF coroborat cu art. 25 din ROAF rap. la art. 3 C.pr. civ. admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a Secretarului General al FRF invocată din oficiu. Respinge sesizarea Secretarului General al FRF, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă".  
Dinamo a depus un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF, prin care cerea să câştige la „masa verde” meciul tur cu FCSB, pierdut pe teren cu 0-3, pentru că portarul Andrei Vlad nu ar fi avut drept de joc. FCSB a câştigat şi meciul retur, cu 1-0. Potrivit Regulamentului Disciplinar al FRF, cartonaşele galbene sunt anulate înaintea sferturilor de finală, în timp ce Regulamentul de Organziare a Activităţii Fotbalistice din România (ROAF), acestea sunt anulate înaintea optimilor de finală. Vlad a văzut cartonaş galben şi în optimile de finală, şi în sferturile de final, astfel că, dacă se ţine cont de RD, el avea drept de joc, însă dacă se ia în considerare ROAF, nu a avut.
FC Dinamo a lăsat să se înțeleagă că, în cazul în care contestația sa va fi respinsă, se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) și va cere despăgubiri.
Finala ediției 2019/2020 a Cupei României se va desfășura miercuri, 22 iulie, de la 20.00, între FCSB şi Sepsi, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.

vineri, 10 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Un al patrulea arbitru depistat pozitiv cu COVID-19

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că, în urma testărilor efectuate în ultimele zile, a fost depistat pozitiv cel de-al patrulea arbitru din lotul național. Oficialul în cauză a fost retras de la delegări şi se află în izolare, la fel ca şi colegii cu care a intrat recent în contact, aceştia urmând a fi retestaţi înainte de a-şi putea relua activitatea.
După ce a comunicat informația, site-ul frf.ro a făcut o solicitare: „Reprezentanţii mass-media sunt rugaţi să respecte confidenţialitatea informaţiilor medicale şi viaţa privată a arbitrilor şi să evite să dezvăluie identitatea celor afectaţi de COVID-19".
Pe de altă parte, s-a subliniat că „lotul pentru finalul de sezon din Liga 1 şi play-off-ul Ligii 2 cuprinde 70 de arbitri. Încă de la începutul lunii iunie, aceştia au efecutat mai multe teste pentru virusul SARS-CoV-2. Costurile testelor sunt suportate integral de Federaţia Română de Fotbal”.

vineri, 3 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Comisia de Recurs a FRF a respins apelul lui Voduţ

Întrunită joi, 2 iulie, Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal (FRF) a respins contestaţia fotbalistului Mihai Voduţ, suspendat în decembrie trecut, pe doi ani, pentru participarea sa la pariuri. Jucătorul poate ataca decizia în apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Verdictul a fost anunțat pe site-ul frf.ro: „Respinge recursul ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”.
În 2 decembrie 2019, Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis ca Mihai Voduţ,  pe atunci component al echipei Chindia Târgovişte, să primească o interdicţie pe doi ani de exercitare a oricărei activităţi legate de fotbal şi o penalitate de 300.000 de lei, pentru participarea la pariuri.

joi, 18 iunie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Cluburile din Liga 1 au înregistrat venituri mai mici din transferurile de jucători în 2019

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a prezentat, astăzi (joi, 18 iunie), pe site-ul official, situaţia financiară prezentată de cluburile din Liga 1 pentru obţinerea licenţei de participare în primul eşalon.
S-a specifiat faptul că raportările contabile pe anul 2019 sunt cumulate pentru cele 14 cluburi și că cifrele reprezintă mii lei. Conform bilanţului pe anul financiar 2019, totalul activelor este de 412.272, în timp ce în 2018 a fost de 293.339, iar în 2017 de 269.190. Totalul datoriilor atinge 475.696 de lei. Acesta a fost de 333.991 în 2018 și de 261.762 în 2017. 
Veniturile din exploatare (bilete, sponsorizări, publicitate, drepturi de difuzare, venituri UEFA, subvenţi) au fost de 335.465 (275.049 - 2018 / 315.204 - 2017). 
Totalul cheltuielilor din exploatare (costuri de achiziţie, cheltuieli cu personalul etc.) a atins 417.449 (378.912 - 2018 / 354.212 - 2017).
Rezultatul total net din transferurile de jucători a fost de 62.830. Prin comparație, acesta a atins 55.922 în 2018, respectiv 70.349 în 2017.  
În final s-a precizat că grupările din Liga 1 au achitat intermediarilor 10.880 (mii lei) în 2019, în timp ce în 2018 suma a fost de 4.247 (mii lei).

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...