Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 24 august 2020

ATLETISM / LIGA DE DIAMANT: Alina Rotaru și Alin Firfirică au ocupat locul 4, respectiv 7 în etapa de la Stockholm

Calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Alina Rotaru (27 de ani) și Alin Firfirică (24 de ani) au participat, duminică, 23 august, la concursul atletic de la Stockholm (Suedia), contând ca etapă în ediția 2020 a Diamond League. Ei au ocupat locul 4, respectiv 7.   
Legitimată la CSM București, Alina Rotaru a reușit 6,59 m, cu care s-a clasat pe locul 4 în proba de săritura în lungime. Eleva lui Mihai Corucle a fost depășită de Marina Bech-Romanciuk (Ucraina / 25 de ani) – 6,85 m, Caterine Ibarguen (Columbia / 36 de ani) – 6,61 m și Khaddi Sagnia (Suedia / 26 de ani) – 5,73 m. Potrivit fra.ro, la acest concurs s-a sărit după un nou regulament: toate sportivele au efectuat cinci sărituri, iar cele care au izbutit cele mai bune trei performanțe au  mai efectuat o încercare suplimentară, în urma căreia s-a stabilit pozițiile de pe podium. Așa s-a ajuns ca Sagnia, care intrase la săritura a șasea cu 6,83 m, să termine a treia cu 5,73 m. Maryna și Caterine au terminat pe 1 și respectiv 2 cu performanțele reușite la ultima săritură și amintite mai sus!
În proba de aruncare a discului masculin, stelistul Alin Firifircă s-a clasat pe locul 7, cu 61,14 m. El a mai avut următoarele rezultate: 57,86 m, 59,08 m, 58,40 m, 58,91 m și 60,98 m. Înaintea lui s-au clasat Daniel Stahl (Suedia / 28 de ani) - 69,17 m, Simon Petterson (Suedia / 26 de ani) - 67,72 m, Andrius Gudzius (Lituania / 29 de ani) - 66,80 m, Kristjan Ceh (Slovenia / 21 de ani) - 65,73 m, Robert Urnabek (Polonia / 33 de ani) - 64,72 m și Ola Stunes Isene (Norvegia / 25 de ani) - 62,39 m. 
În acest an, etapele Diamond League de la Eugene, Londra, Paris, Rabat, Gateshead și Shanghai au fost anulate. Următorul concurs din ediția 2020 a competiției va avea loc în Italia, în 17 septembrie. În 2 și 4 septembrie, la Lausanne și Bruxelles, organizatorii Diamond League pregătesc două mitinguri demonstrative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...