Victorioasă la Praga, Simona Halep (28 de ani) a pus succesul (6-2, 7-5) din finala cu belgianca Elise Mertens (23 WTA) pe seama psihicului ei tare. Constănțeanca va anunța, mâine (luni, 17 august), dacă va participa la ediția din acest an a US Open.
După finala turneului dotat cu premii în valoare totală de 275.000 de dolari, la festivitatea de premiere, Halep a declarat: „Este o adversară extraordinară şi este întotdeauan greu să joci împotriva ei, deoarece este rapidă, ia mingea foarte repede, dar am luptat până la final. Nici setul 1 nu a fost uşor. Setul al doilea a fost mai greu, dar am fost puternică din punct de vedere psihic şi de aceea am putut câştiga acest meci. Îmi place să fiu la Parga. Am avut una dintre cele mai bune săptămâni, chiar dacă tenisul meu nu a fost la cel mai înalt nivel. M-am bucurat de tenis şi sunt fericită să fiu din nou pe teren după pauză, o mare pauză", a spus campioana de la Wimbledon 2019, care a remarcat și organizarea: „. Directorul turneului a făcut o treabă grozavă aici. Toţi sponsorii, condiţiile au fost foarte bune. Vreau să le mulţumesc celor care au fost implicaţi în organizarea acestui turneu şi poate voi reveni şi anul viitor”.
Pe de altă parte, Halep s-a referit și la anunțul pe care urmează să-l facă: „Luni, mâine, voi lua o decizie privind US Open. Acum e prea repede să iau o decizie. Vreau să mă bucur de această victorie şi apoi mă voi gândi la US Open".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu