Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 15 august 2020

TENIS / WTA: Irina Begu o va întâlni pe Simona Halep în semifinale la Praga

La capătul unui meci care a durat două ore şi 40 de minute, disputat în decursul a două zile, Irina Begu (82 WTA) a învins-o cu 6-2, 4-6, 6-2 pe spaniola Sara Sorribes Tormo (84 WTA). Ea o va înfrunta astăzi (sâmbătă, 15 august), în penultimul act, pe Simona Halep (2 WTA).
Pentru Irina Begu, acesta a fost al doilea meci pe care l-a început într-o zi și l-a încheiat în următoarea, la Praga. Vineri, 14 august, ea a câștigat cu 6-7/3, 7-5, 7-6/7, în fața elveţiencei Leonie Kung (19 ani, 157 WTA), o partidă începută joi seara și întreruptă de lăsarea nopții. Partida cu iberica Sara Sorribes Tormo a început vineri, dar a fost întrerupt din cauza ploii. Begu a câştigat primul set cu 6-2 şi era condusă în al doilea cu 1-0 în momentul întreruperii. Partida s-a reluat astăzi, când românca a pierdut setul 2 (4-6), dar s-a impus în setul decisiv (6-2). 
În semifinale, Begu va evolua contra Simonei Halep, care are 6-0 în întâlnirile directe.
Pentru accederea în semifinale, Irina și Simona vor primi 8.035 de dolari, fiecare, şi 110 puncte WTA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...