Clasată pe locul 5 în ediţia 2019/2020 a LaLiga, Villarreal a primit acceptul lui Real Madrid de a-l folosi pe Takefusa Kubo (19 ani). În campionatul recent încheiat, japonezul a jucat, tot sub formă de împrumut, la Mallorca. El a marcat patru goluri în 39 de partide, însă echipa a retrogradat în liga a doua.
Format la rivala FC Barcelona (2011-2015), unde şi-a căpătat supranumele de "Messi japonez", Kubo a fost transferat de Real Madrid de la FC Tokyo, în vara anului 2019. Înainte de a ajunge în prima ligă spaniolă, mijlocașul ofensiv a evoluat pentru gruparea din capitala Japoniei, între 2016 și 2019, iar apoi la Yokohama F. Marinos (2018/2019).
La Villarreal, jucătorul japonez de bandă dreaptă va fi antrenat de Unai Emery şi va evolua în Liga Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu