Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 25 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: „U” Cluj a transferat un fost internațional portughez de juniori

Participantă la ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a, echipa de fotbal Universitatea Cluj a anunţat, astăzi (marţi, 25 august), transferul jucătorului portughez Sergio Ribeiro (24 de ani). Acesta a fost considerat un talent al fotbalul lusitan, evoluând la toate grupele de vârstă ale naţionalei de juniori a Portugaliei. Coleg de generaţie cu Guedes (Valencia), Gil Dias (Monaco) sau Renato Sanches (Bayern Munchen / Lille), acesta a strâns 52 de selecţii şi nouă goluri, fiind căpitanul echipelor U19 şi U20.  
Mijlocașul dreapta s-a format în academia campioanei Portugaliei, FC Porto, la care a ajuns în 2009. În 2015, acesta a debutat în fotbalul profesionist, în Liga PRO (liga a II-a în Portugalia), pentru formaţia secundă a celor de la FC Porto, fiind o prezenţă constantă în UEFA Youth League, competiţie în care a strâns nouă prezenţe. În a doua divizie acesta a strâns 27 de meciuri şi două reuşite.  La finalul ediției 2015/2016, a fost câştigător al titlului din Liga PRO cu FC Porto B. După opt ani petrecuţi în curtea alb-albaştrilor, el a făcut pasul, sub formă de împrumut, către Vitoria Guimaraes SC pentru o scurtă perioadă. În 2017, noul jucător al lui „U” a ajuns la Oliveirense, echipă la care strâns 64 de prezenţe şi 4 goluri în Liga PRO.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...