La puține momente după ce formația sa a câștigat (2-1) pe terenul lui FC Voluntari, antrenorul dinamovist Gheorghe Mulţescu s-a declarat foarte îngrijorat de faptul că elevii săi trebuie să joace din două în două zile. Tehnicianul a făcut un apel către cei care au competenţă să facă ceva.
Într-o intervenție la posturile TV care au transmis meciul, Mulțescu a comentat meciul și rezultatul: „Este aer curat, oxigen. Aveam nevoie de trei puncte ca de aer. Sunt cu atât mai mult preţioase pentru că au fost obţinute contra unei echipe foarte bune. Și noi am stat trei săptămâni în carantină... O parte dintre cei mai valoroşi jucători au plecat. Ne-am antrenat cum ne-am antrenat... Am apelat la toate resursele. Experienţa mă ajută şi secunzii m-au ajutat foarte mult. Au avut un rol esenţial, poate mai mare decât al meu”.
„Principalul” de la FC Dinamo e nemulțumit de programul pe care îl are formația sa în continuare: „Este inadmisibil să fim programaţi în halul ăsta! Nu se poate la două zile, o echipă care a stat atât în carantină.. Jucătorii nu s-au adaptat la efort. Sunt afectat organele vitale. Ce facem? Aşteptăm să cadă unul pe teren? Faceţi ceva! Cine trebuie să facă. Alte ţări au avut mai multă înţelegere sau respect pentru cetăţenii lor. Franţa a închis, Austria a închis. Noi ce vrem să facem? Să omorâm jucătorii?”, a spus Mulţescu, care a reluat ideea și în conferința de presă: „Am mari îndoieli şi frică. Din două în două zile... Nici dacă eram pedepsiţi la ocnă pentru vini foarte grave nu se întâmpla aşa”.
Programul lui FC Dinamo arată astfel:
4 august, cu Hermannstadt (acasă)
6 august, cu Chindia (acasă)
9 august, cu Hermannstadt (deplasare)
12 august, cu Chindia (deplasare)
15 august, cu Sepsi (deplasare)
18 august, cu Viitorul (acasă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu