Clubul Universitatea Craiova a anunţat, astăzi (marţi, 4 august) că s-a despărţit de jucătorul Florin Gardoș (31 de ani). Acesta venise în Bănie în urmă cu doi ani.
Într-o postare pe contul de Facebook s-a menționat: „Clubul Universitatea Craiova anunţă faptul că s-a despărţit de Florin Gardos. Îi mulţumim şi îi dorim mult succes în continuare".
De asemenea, fotbalistul născut la Satu Mare, în 29 octombrie 1988, a scris următorul mesaj: „Astăzi se încheie aventura mea la Universitatea Craiova. Mulţumesc tuturor pentru încredere şi pentru felul în care m-aţi primit la Craiova! Toate cele bune şi să ne revedem sănătoşi".
Internațional de juniori, tineret și seniori, Florin Gardoș a mai evoluat la Olimpia Satu Mare (2006-2008), Concordia Chiajna (2006-2010), Steaua (2010-2014), Southampton (2014-2018) și Politehnica Iași (2019, sub formă de împrumut). Cu Steaua a câștigat titlul de campion în 2013 și 2014, Cupa României în 2011 și Supercupa în 2013, iar cu Universitatea Craiova s-a impus în ediția 2018 a Cupei României.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu