Șef al Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu a propus amenajarea unor spații pentru suporteri (fans zones), la Paris, pentru ca fanii lui PSG să sărbătoreasă prezența în finala Ligii Campionilor la fotbal, de duminică, 23 august, cu Bayern Munchen. Pe de altă parte, fosta campioană mondială la natație a declarat că va face tot ce poate pentru a-l convinge pe preşedintele Emmanuel Macron să urmărească disputa la Lisabona.
Roxana Maracineanu a argumentat propunerea de a se amenaja spații pentru suporterii lui Paris Saint-Germain: „Este un eveniment excepțional. Vom amenaja fans zones. Sportul trebuie să rămână o sărbătoare, dar cu responsabilitate. Se poate sărbători, însă trebuie să adaptăm modul în care o vom face. Apelăm la spiritul civic”, a declarat Mărăcineanu, potrivit lequipe.fr.
Propunerea șeful sportului n-a fost primită deloc bine de către Anne Souyris, adjunctul Primarului Parisului însărcinat cu sănătate: „Într-un moment în care s-a înmulțit numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 în Paris a face așa ceva e complet iresponsabil! Este cu adevărat îngrijorător. În momentul în care se încearcă a se preveni așa ceva pune totul la pământ. Poate fi dramatic”.
Pe de altă parte, Roxana Mărăcineanu a spus că va încerca să-l convingă pe președintele Macron să urmărească confruntarea dintre PSG și Bayern Munchen din tribuna oficială a stadionului din Lisabona: „Voi face tot ce pot ca să îl conving pe preşedinte să vină la finală şi cred că nu voi avea mari probleme”, a spus Mărăcineanu, care a fost prezentă la Lisabona la cele două semifinale ale Ligii Campionilor, potrivit Le Figaro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu