Aflată pentru prima dată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, formația germană RB Leipzig s-a impus cu 2-1 în fața lui Atletico Madrid, într-o partidă disputată cu porțile închise, la Lisabona, joi, 13 august. Gruparea din 1.Bundesliga se va lupta cu Paris Saint-Germain pentru accederea în finala competiției.
Victoria lui Leipzig s-a conturat pe finalul meciului, dar aceasta s-a aflat în avantaj imediat după pauză. Golurile confruntării au fost înscrise de Olmo (min. 51) şi Adams (min. 88), respectiv Joao Felix (min. 71, din penalty).
Antrenor al echipei RB Leipzig, Julian Nagelsmann, a declarat după meci: „Este o victorie absolut meritată. Am fost cea mai bună echipă. Ne-am apărat cu o pasiune incredibilă. După deschiderea scorului, am fost un pic pasivi, am pierdut mingile prea uşor. Golul de 2-1 a fost puţin norocos (n.r. - balon deviat de un fundaş), dar am fost cea mai bună echipă. Nu-mi amintesc ca Atletico să ne fi pus în multe situaţii periculoase".
De partea cealaltă, Diego Simeone a recunoscut superioritatea adversarului: „Este amărăciune, tristeţe. Am dat tot ce am avut. Când pierdem, desigur, căutăm ceea ce nu merge. Dar am făcut totul pentru a ajunge în cel mai bun mod posibil la sfârşitul acestui lung şi dificil sezon. Nu am avut nici prospeţime fizică, nici continuitate. Ne-au tăiat acţiunile foarte bine. Am revenit în meci în minutul 70 şi nu mai era la fel. Dar a venit cel de-al doilea gol al lor şi apoi am rămas fără timp. Au fost mai buni, mai rapizi. A fost un sezon complet, cu locul 3 în LaLiga care ne-a permis să ne calificăm pentru Liga Campionilor anul viitor. Vom încerca să ne îmbunătăţim jocul în campionatul viitor", a spus antrenorul lui Atletico Madrid potrivit lequipe.fr.
Sferturi de finală
Atalanta - PSG 1-2
Leipzig - Atletico 2-1
Vineri, 14 august
Barcelona - Bayern
Sâmbătă, 15 august
Man. City - Lyon
Semifinale
Marți, 18 august
Ora 22.00:
Leipzig - PSG
Miercuri, 19 august
Ora 22.00:
Man. City / Lyon - Barca / Bayern
Semifinale
Marți, 18 august
Ora 22.00:
Leipzig - PSG
Miercuri, 19 august
Ora 22.00:
Man. City / Lyon - Barca / Bayern
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu