Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 20 august 2020

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Bayern Munchen va disputa cea de-a 11-a finală

Creditată cu prima șansă la câștigarea ediției 2019/2020 a Ligii Campionilorla fotbal, Bayern Munchen și-a confirmat statutul, impunându-se cu 3-0 (2-0) în semifinala cu Olympique Lyonnais, de la Lisabona. Bavarezii vor disputa finala cu numărul 11 în această competiție.
Autor a două goluri, în minutele 18 și 33, Serge Gnabry a ajuns la un total de 9 în tot atâtea partide disputate în C1, fiind primul fotbalist german care atinge această cifră într-o ediție a Ligii Campionilor după  Mario Gomez, care a marcat de 12 ori în 2011/2012.
Rezultatul final l-a stabilit Robert Lewandowski, în minutul 88. Polonezul a ajuns la 19 goluri înscrise în 21 de meciuri disputate în 2020. Și ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor acestei ediții a Ligii Campionilor, cu 15 reușite. 
Bavarezii dețin în acest moment o serie de 29 de meciuri fără înfrângere, având 28 de victorii și un meci egal, în toate competițiile. Ultimul său eșec datează din 7 decembrie 2019, când s-a înclinat (1-2) pe terenul Borussiei Moenchengladbach. Pe de altă parte, Bayern a câștigat toate meciurile (10) disputate în ediția 2019/2020 a Ligii Campionilor. 
Bayern Munchen va disputa cea de-a 11-a finală din istoria sa. A câștigat trofeul de 5 ori (1974, 1975, 1976, 2001 și 2013), fiind întrecută în 1982, 1987, 1999, 2010 și 2012. Gruparea mai are în palmares Cupa Cupelor (1967), Cupa UEFA (1996), Supercupa Europei (2013), Cupa Intercontinentală (1976, 2001) și CM al cluburilor (2013). Pe plan intern, Bayern Munchen a câștigat de 30 de ori titlul de campioană și de 20 de ori Cupa Germaniei. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...