Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 23 august 2020

FOTBAL / BELGIA: Ladislau Boloni a pierdut primul meci ca antrenor al lui Gent

Numit antrenor al echipei KAA Gent (La Gantoise), joi seara, Ladislau Boloni (67 de ani) a debutat, după nici două zile, chiar pe terenul fostei sale formații, Antwerp (Anvers). Iar noii săi elevi au pierdut la limită (0-1), prin golul înscris de Mbokani, în minutul 17. 
Boloni a fost emoționat și a mulțumit pentru primirea ce i-a fost făcută de suporterii rivali. Fanii lui Gent, în schimb, n-au motive să fie prea fericiți. Vicecampioana Belgiei a înregistrat al 3-lea eșec în tot atâtea partide și se află pe ultimul loc. „Am suferit în debutul meciului. Ne-am căutat ritmul în primul sfert de oră. Apoi, a fost mai bine. Am fost mai ofensivi, însă n-am știut să transformăm atacurile noastre în ocazii. Sunt trist pentru rezultat. Ceea ce am văzut e un punct de plecare în munca noastră. Acțiunile ofensive trebuie să fie mai percutante, mai precise. E păcat să ajungi în 20 de metri și să trimiți mingea înapoi fără să șutezi sau să centrezi”.
Întrebat dacă Gent are nevoie de întăriri, Boloni a zâmbit amar, iar apoi a spus: „E ușor să ceri întăriri, însă e foarte dificil să le obții. Trebuie găsite alte soluții. Mi-ar plăcea să am un jucător de linia a doua care să dea 15 goluri și pase decisive, însă acesta nu-l găsești pe stradă. Eu trebuie să am soluții pentru a schimba ritmul, ceea ce ne-ar permite să străpungem aceste apărări ermetice”, a concluzionat antrenorul român. 

Campionatul de fotbal al Belgiei - Jupiler Pro League

Etapa a 3-a

Antwerp - Gent 1-0
Mechelen - Cercle Brugge 2-3
Leuven - Charleroi 1-3
Waregem - Waasland-Beveren 4-1

Duminică, 23 august
Ora 14.30:
Standard Liege - Genk
Ora 17.00:
Club Brugge - Beerschot VA
Ora 19.15:
Anderlecht - Mouscron

În clasament, Charleroi ocupă locul 1, cu maximum de puncte (9), urmată de Beerschot  (6p) și Standard Liege (6p), care au un meci mai puțin disputat, și Cercle Brugge (6p). Gent se află pe ultimul loc, cu 0 puncte și un golaveraj de 2-5. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...