Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 21 august 2020

FOTBAL / BELGIA: Ladislau Boloni a fost numit antrenor la KAA Gent

Fost antrenor la Antwerp, Ladislau Boloni (67 de ani) va pregăti pe KAA Gent în ediția 2020/2021 a primei ligi din Belgia. Acesta a semnat un contract pe doi ani competiționali.
După investire, Boloni a declarat: „Mă bucur să mă alătur Gent, care este un club mare din Belgia. Iar Belgia este a doua mea ţară. Clubul este ambiţios, eu la fel. Îmi place şi fotbalul ofensiv, dar cel mai important este să muncim mult. Dacă este posibil, voi dezvolta un fotbal ofensiv, chiar dacă acest termen are numeroase definiţii”.
Târg-mureșanul a condus, joi, 20 august, primul antrenament şi, potrivit „Le Soir”, sâmbătă se va afla pe bancă la meciul cu fosta sa echipă, Antwerp, dacă testul pentru coronavirus pe care îl va face va avea rezultat negativ. „Va fi special. Dar nu va fi un cadou. Am primit deja mesaje de la jucători ai Antwerp, chiar şi după plecarea mea. Ţin să le mulţumesc pentru asta. Nu voi uita. Dar suntem profesionişti. Responsabilităţile noastre se schimbă. Vom face totul pentru a câştiga sâmbătă”, a concluzionat Boloni.
Gent va întâlni  pe Antwerp, sâmbătă seară, în deplasare, în a 3-a etapă a campionatului Belgiei.
Campion al Europei cu Steaua, în 1986, internațional român de fotbal (108 selecții), Ladislau Boloni a debutat ca antrenor în 1992, ca secund la AS Nancy. Pe lista echipelor pe care le-a pregătit se află Sporting Lisabona (2001-2003), unde l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, Rennes (2003-2006), AS Monaco (2006), Standard Liege (2008-2010), Lens (2011) și PAOK Salonic (2011/2012). În 2009, el a câștigat titlul de campion al Belgiei, cu Standard Liege, fiind declarat antrenorul anului. Boloni antrenează echipa Antwerp din iulie 2017 şi are contract până în 30 iunie. După 29 de etape, gruparea pregătită de acesta ocupă locul 4 în Jupiler League, fiind la un punct de Charleroi (locul 3) și la două de Gent (locul 2).
Fondată în 1900, echipa KAA Gent (sau La Gantoise, în franceză) a câștigat singurul titlu de campioană a Belgiei în 2015, dar a mai ocupat locul 2 în 1954, 2010 și anul acesta. De asemenea, gruparea a cucerit Cupa (1964, 1984, 2010) și Supercupa Belgiei (2015). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...