Participantă la ediția 2020/2021 a FIBA Europe Cup, echipa masculină de baschet CSM Oradea a anunţat transferul americanului Stephen Holt (28 de ani), aflat la primul angajament în România. Acesta are 1.93 metri şi joacă pe poziţiile 1-2 și, la nevoie, chiar poziția 3. El are deja șase sezoane la activ în baschetul profesionist.
Despre noul recrut se menționează pe site-ul csmoradea.ro: „A absolvit liceul Jesuit în urmă cu zece ani, respectiv universitatea Saint Mary’s. La nivel universitar a jucat 127 meciuri în patru sezoane. (...) Imediat după absolvire a semnat un angajament de jucător profesionist. De altfel, Holt a jucat în competiții redutabile în America, Australia și Europa. Iată pe scurt traiectoria sa sportivă în plan profesionist: Canton Charge (G-League), Melbourne United (Australia), MoraBanc Andorra, Tecnyconta Zaragoza (ambele primul eșalon din Spania), CEZ Nymburk (Cehia), Brisbane Bullets (Australia), Stal Ostrów Wielkopolski (Polonia), Astana (Kazahstan și Liga VTB, în două perioade diferite), respectiv Koper Primorska (Slovenia și Liga Adriatică). În sezonul 2019/20, Stephen a jucat pentru două echipe: Primorska și Astana.
A început stagiunea în Slovenia. El a avut 11 apariții în Liga Adriatică cu medii statistice de 10.3 puncte, 2.5 recuperări, 1.7 pase decisive pentru 8.4 la eficiență în 21.8 minute pe partidă. De asemenea, a jucat același număr de meciuri în campionatul Sloveniei. Aici a înregistrat medii statistice de 10.0 puncte, 3.5 recuperări, 2.5 pase decisive pentru 10.9 la eficiență în 22.2 minute pe meci.
Alături de Astana a bifat opt apariții în Liga VTB unde a înregistrat medii statistice de 8.9 puncte, 2.6 recuperări, 1.5 pase decisive și 0.8 intercepții în 24.8 minute pe partidă pentru 8.6 la eficiență.
Holt este un jucător activ în ambele faze ale jocului și dispune de calități pentru a avea impact atât în faza ofensivă, cât și în apărare. Agresivitatea și forța fizică îi permit să acopere în defensivă la poziții multiple. La celălalt capăt al terenului se remarcă în mod deosebit prin aruncări de la mare distanță. De asemenea, este bun mânuitor de minge și poate să-și pună colegii în situații favorabile de a puncta, reprezentând o amenințare pentru echipa adversă printr-o gamă variată de opțiuni”.
Căsătorit recent, Stephen Holt urmează să ajungă în România în câteva zile, urmând să intre în carantină 14 zile, conform legislaţiei în vigoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu