Printre cei care au sărit în ajutorul familiei Motogna se numără şi pivotul naţionalei, Crina Pintea, care a scos la licitaţie un tricou semnat de toate colegele sale de la echipa de club, campioana Europei, Gyor. ”O veste şoc m-a lovit în această dimineaţă. O veste pe care nu aş dori nimănui să o primească, referitoare la o situaţie prin care nimeni nu ar trebui să treacă. Patrick, băieţelul de doar un an şi 10 luni al Valeriei Motogna, a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută”, a scris Crina Pintea într-un mesaj postat pe Facebook.
Campioana a adăugat că Valeria Motogna a fost modelul său în handbal şi a primit multe sfaturi în perioada în care au fost colege la HC Zalău. ”Valeria Motogna a fost o luptătoare pe terenul de handbal, luptând până la ultimul strop de energie în fiecare partidă, iar acest lucru mă face să cred că şi în această încercare prin care trebuie să treacă în această perioadă se va comporta la fel! Din păcate, eu nu pot lua durerea familiei Puşcaş Motogna, însă sufăr împreună cu ei şi sunt alături de Patrick şi mă rog ca acesta să se facă bine. Astfel, am decis să scot la licitaţie un tricou cu semnăturile colegelor mele de la Gyor, pentru a încerca împreună să sprijinim familia în încercarea de a-i oferi micuţului Patrick cele mai bune servicii medicale”.
Licitaţia tricoului începe de la suma de 1.000 de lei şi se va derula până duminică, la ora 17.00, iar câştigătorul va intra în posesia tricolui după ce va face dovada plăţii în contul familiei. ”Bunul Dumnezeu să îi ajute să treacă cu bine peste această încercare! Vă mulţumesc!”, a mai scris Crina Pintea în mesajul său.
Componentele naţionalei de handbal, care se va reuni la finalul acestei săptămâni pentru ultimele două meciuri din preliminariile CE 2022, intenţionează să anunţe şi alte iniţiative pentru sprijinul familiei Valeriei Motogna.
O campanie de strângere de fonduri a lansat, pe Facebook, Corina Țurcaș: ”V-am cerut ajutorul de nenumarate ori pentru diferite cazuri caritabile și voi v-ati mobilizat de fiecare dată donând cu sufletul, desigur după posibilități, dar puțin cu puțin am reușit să fim sprijin real celor aflați în situații dificile... din păcate azi sunt pusă iar în situația de a vă cere ajutorul, de data aceasta pentru un băiețel de numai un an și 10 luni, diagnosticat în 5 aprilie cu leucemie mieloblastica acută Patrick.Cunosc personal părinții dar sunt convinsă că mulți din comunitatea noastră și mai ales din cea sportivă îi cunoașteți și voi, Valeria Motogna și Plantație Zmen Ale au nevoie de noi pentru a putea lupta cu această cruntă boală care umbrește copilăria micuțului lor. Sunt deja în Italia, Genova,Patrick a și început tratamentul, încă nu știu costurile, dar au fost anuntați că vor fi destul de mari, de aceea pentru toți cei care vreți să îi ajutați vă las conturile tatălui în lei și euro:
Pușcas Motogna Vasile Gabriel
RO92BTRLRONCRT0353543601.....RON
RO42BTRLEURCRT0353543601.....EURO
paypal.me/patrickthechamp
iar persoanele juridice pot să mă contacteze să intermediez prin contul asociației Asociația Împreună-i vom face fericiți”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu