Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 22 aprilie 2022

HANDBAL / ROMÂNIA: Handbalista croată Gabriela Gudelj a semnat cu CS Minaur

Echipa feminină de handbal CS Minaur Baia Mare a anunţat transferul croatei Gabriela Gudelj (24 de ani) de la Podravka Koprivnica. Aceasta evoluează pe postul de inter dreapta. 

Născută la Split (Croaţia), în 9 august 1997, Gabriela Gudelj are 1,75 m şi 69 kg. Ea a început să practice handbalul în oraşul natal, iar apoi şi-a continuat activitatea la Lokomotiva Zagreb. Ulterior a plecat în Norvegia, unde a evoluat la două cluburi, Gjovik şi Byasen Handball. Acum doi ani, s-a întors în Croaţia, la Zrinski, iar apoi a semnat pentru Podravka Vegeta, unde a fost colegă cu internaţionalele române Iulia Dumanska şi Bianca Bazaliu. Pentru Podravka a evoluat şi în grupele Ligii Campionilor, marcând două goluri.

Gabriela Gudelj a făcut parte din echipa Croaţiei în calificările la Campionatul European din octombrie. Anul trecut, ea a participat la Campionatul Mondial din Spania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...