Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 28 aprilie 2022

HANDBAL / ROMÂNIA: Fostul arbitru internațional Constantin Din a fost ales preşedinte al FR Handbal

Constantin Din (53 de ani) a devenit, astăzi (joi, 28 aprilie), noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal (FRH). Fostul arbitru internațional îi succede lui Alexandru Dedu, care a fost de asemenea candidat. La Adunarea Generală desfășurată la Hotel Marriott din Bucureşti au fost reprezentate 223 de structuri sportive.

Pentru alegerea șefului FRH a fost nevoie de două tururi de scrutin. În primul, Constantin Din a primit 95 de voturi, Alexandru Dedu 79, Bogdan Voina, fost handbalist la Steaua, 48, iar Maximilian Gavrilă, director al clubului de la Şcoala 181 din Bucureşti, un vot. În turul al doilea, Din a fost votat de 157 dintre electori, în timp ce Alexandru Dedu a fost preferat de 66. E de subliniat că fiul mareului handbalist Radu Voina le-a recomndat celor care l-au votat să-l susţină pe Din. 

Constantin Din s-a remarcat din postura de arbitru internațional, conducând meciuri la mari competiţii internaţionale. În prezent, acesta este observator EHF. “Vreau să vă mulţumesc din suflet  pentru încrederea acordată şi vă promit că nu o să vă dezamăgesc. Mulţumesc şi actualei conduceri pentru ce a reuşit să facă în aceşti opt ani. Vă promit că handbalul românesc împreună cu dumneavoastră este pe mâini bune”, a spus cel care a candidat pentru prima dată pentru funcţia de preşedinte al FR Handbal.

La 50 de ani, Alexandru Dedu a candidat pentru obținerea celui de-al treilea mandat, fiind ales pentru prima dată în funcţie în februarie 2014. Fost component al naţionalei, cu care s-a clasat pe locul 8 la JO din 1992, şi câştigător la nivel de club al Ligii Campionilor, cu Barcelona, Dedu a condus forul naţional în ultimii opt ani. Al doilea mandat l-a câştigat la doar un vot diferenţă în faţa Narcisei Lecuşanu, oficial IHF în prezent.

Iată lista celor care au condus Federația Română de Handbal în istoria acesteia:

Nicolae Duțescu 1933-1936

Ion Drăgan 1936-1940

Maxim Ganțu 1940-1949

Adrian Sabatini 1950-1952

Petre Capră 1952-1957

Tudor Vasile 1957-1968

Dumitru Costea 1968-1973

Ioan Kunst-Ghermănescu 1973-1986

Ani Matei 1986-1989

Ioan Kunst-Ghermănescu 1990-1992

Adrian Pascal 1992-1993

Cornel Oțelea 1993-1995

Valentin Samungi 1995-1996

Cristian Gațu 1996-2014

Alexandru Dedu 2014-2022

Constantin Din din aprilie 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...