Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 6 aprilie 2022

FOTBAL / UCRAINA: Taras Stepanenko a explicat de ce s-a antrenat la Voluntari alături de rivalii de la Dinamo Kiev

Component al formaţiei de fotbal Şahtior Doneţk, Taras Stepanenko (32 de ani) a explicat pentru site-ul oficial al grupării ucrainene că s-a antrenat cu jucătorii formaţiei rivale Dinamo Kiev doar în zilele în care jucătorii de la FC Voluntari au fost liberi.

Mijlocaşul defensiv a declarat: "Cert este că mă antrenez în România la clubul Voluntari. La cererea mea, Mircea Lucescu a vorbit cu Florin Cernat, care acum este directorul sportiv al acestui club. Și am primit permisiunea preşedintelui şi a antrenorului principal să lucrez cu ei. Le mulţumesc mult tuturor pentru asta. Am fost bine primit aici. Mă ajută şi mă susţin în toate felurile posibile. Echipa din Voluntari a jucat sâmbătă un meci important. S-a impus cu 1-0. Este acum pe locul 4 în campionat, iar cu această ocazie antrenorul a dat echipei două zile libere. Am început să mă antrenez de curând şi trebuie să ajung în formă, pentru că Şahtior va pleca în curând în Turcia şi va juca meciuri caritabile. Iar când jucătorilor de la Voluntari li s-a liber, l-am rugat pe Mircea Lucescu să-mi permită să mă antrenez cu Dinamo, pentru că nu voiam să ratez trei zile de pregătire. Lucescu mi-a permis, iar zilele acestea m-am antrenat cu Dinamo până când Voluntari a revenit la antrenamente. Nu pot decât să le mulţumesc pentru faptul că, aici, ucrainenii se ajută unii pe alţii. Sunt sigur că dacă ar exista o situaţie în care unul dintre jucătorii lui Dinamo ar trebui să se menţină în formă, Şahtior i-ar oferi toate condiţiile în acelaşi mod şi l-ar ajuta. Aceasta este solidaritatea poporului ucrainean şi cred că aceasta este o situaţie complet normală", a spus cel care activează la Șahtior din 2010.

Reacţia jucătorului născut în Grand Novosilka, în 8 august 1989, a venit după ce Dinamo Kiev a anunţat, luni, 4 aprilie, că acesta se antrenează alături de formaţia pregătită de Mircea Lucescu. "Clubul nostru nu face diferenţe între jucătorii noştri şi alţii, în special acum, în aceste vremuri dificile ale teribilului război din ţara noastră. Interesele echipei naţionale au fost mereu foarte importante pentru clubul nostru. Astfel că Dinamo l-a acceptat cu plăcere pe Taras şi îl va menţine în formă”, a precizat clubul campion, care a adăugat că fotbalistul rivalei nu va evolua şi în meciurile amicale ale formaţiei din Kiev.

Taras Mikolaiovici Stepanenko a disputat 69 de meciuri pentru prima reprezentativă a Ucrainei din 2010 încoace. El a marcat și 4 goluri pentru aceasta. Ucraina urmează a disputa meciul cu Scoția, în iunie, în barajul de calificare la Campionatul Mondial ce se va desfășura în Qatar, la sfârșitul anului. În caz de succes, naționala din țara est-europeană va juca partida decisivă cu Țara Galilor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...