În minutul 9, arbitrul Feşnic a anulat un gol înscris de Edjouma pentru henţ. În minutul 45+1, Ivan a transformat un penalty acordat pentru un fault asupra sa. Diferența a fost majorată în minutul 74, când Bic a marcat cu un şut din apropierea colţului careului mare.
După confruntare, antrenorul FCSB, Anton Petrea, a pus eșecul pe seama ghinionului: "Sunt dezamăgit de rezultat. Consider că totuşi am făcut un joc bun. I-am supus la o presiune constantă pe cei de la Craiova. Nu ştiu, dacă mă gândesc la cald la toate fazele, dacă au avut vreo ocazie şi ne-au dat două goluri şi asta mă pune pe gânduri. Pentru că am încercat, am presat adversarul. Nu am avut inspiaţie la finalizare. Nu am reuşit să marcăm şi din nimic am primit două goluri. Este o dezamăgire pentru mine. A fost un meci important pentru noi şi mă aşteptam la alt deznodământ, ţinând cont şi de aspectul jocului. E o înfrângere nemeritată, din punctul meu de vedere. Pot să spun că azi am avut ghinion. Când echipa nu câştigă, trebuie să mă gândesc şi eu ce nu a funcţionat şi să remediez. Nu am reuşit să marcăm. Aici a fost problema. Am avut şi un gol anulat. O fi fost fault. La ei a fost penalty... Nu vreau să comentez. Asta a văzut arbitrul. Asta s-a întâmplat. Cineva poate să o încurce pe CFR, dar ce facem noi trebuie să ne gândim. Dacă noi nu putem să ne câştigăm meciurile... Aici este problema şi asta am tot discutat şi am atras atenţia jucătorilor că trebuie să ne preocupe în primul şi primul rând rezultatele noastre. Mai sunt şapte etape. Mai sunt 21 de puncte în joc. Cred că lupta nu este încheiată, dar e din ce în ce mai greu pentru noi", a declarat Petrea la microfonul televiziunilor care transmit Liga 1.
De partea cealaltă, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a spus că victoria obţinută este o revanşă după ce Universitatea Craiova a pierdut în ultimele minute meciul din toamnă, din sezonul regular: "A fost un meci greu. FCSB e o echipă foarte bună, foarte periculoasă. Mai ales în momentul în care au balonul, sunt jucători cu personalitate, jucători cu calitate individuală foarte bună. Noi ne-am apărat bine. Am avut şi şansă la câteva mari ocazii pe care ei le-au ratat, dar sunt fericit pentru ceea ce au arătat băieţii noştri astăzi, pe teren, ca randament. Și-au dat viaţa, au încercat să facă ceea ce am vorbit. Să urmărească întotdeauna omul care pleacă după ce loveşte balonul. Pentru că aceasta este principala armă a celor de la FCSB, dau şi pleacă şi sunt foarte periculoşi. Am stat destul de bine la faze fixe. Câteva sincope la un corner, dar e normal. Pe final nu a mai fost ordinea pe care noi o aveam normal. Sunt fericit pentru rezultat. La meciul din toamnă, când noi am pierdut cu 3-2, în ultimul minut, şi acolo am avut 3-4 şanse mari la 2-2 şi puteam să câştigăm cu 3-2. Înfrângerea a venit în ultimul minut şi pentru noi a fost dureroasă. Pentru mine a fost foarte dureroasă pentru că jucătorii evolueaseră mai bine”, a spus antrenorul formației din Bănie, care a adăugat: ”Şi ei s-au bucurat foarte tare la 3-2-ul acela în ultimul minut. Se întoarce roata. Aşa e viaţa în fotbal. Atunci le-am spus jucătorilor să ridice capul sus. Să-i lase să se bucure pentru că e normal, au câştigat în minutul 93. Vine următorul meci şi atunci trebuie să arătăm ceea ce vrem să facem”.
Reghecampf și-a continuat apoi analiza: ”Astăzi au fost mult mai pregătiţi, mult mai concentraţi. Au făcut ceea ce am discutat în ultimele zile şi ştiam avem calitatea necesară şi noi să putem să-i batem pe cei de la FCSB. Ne-am învăţat lecţia de la meciul trecut, pentru că la fiecare aut am avut probleme şi am alergat pe contraatac. Noi aveam fază fixă şi trebuia să alergăm după cei de la FCSB. Am hotărât că la meciul acesta să nu mai existe aut scurt, numai aut aruncat în careu la bătaie. Să facem ceea ce lor nu le place. Este o echipă pe care în momentul în care o pui sub presiune, în momentul în care ai jucători cu calitate la mijlocul terenului şi poţi juca foarte repede, au mari probleme pe această tranziţie negativă”.
Întrebat dacă a venit patronul Mihai Rotaru să-i felicite penrtru victorie, Reghecampf a spus: ”De obicei, Mihai nu vine după meciuri. Nu vorbim nici măcar mâine. Vorbim după două zile. Nu contează, câştigăm sau pierdem, acelaşi lucru se întâmplă. Este o regulă impusă de el, nu de mine. El nu doreşte să vorbim foarte mult după meciuri.
Încercăm ambii să ne punem la punct toate gândurile, să analizăm tot ce trebuie şi vorbim cel mai bine a treia zi după meci. Pentru că mâine nu discutăm, discutăm poimânine", a declarat Reghecampf, la microfonul televiziunilor care transmit Liga 1.
Au evoluat formațiile următoare:
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (V. Gheorghe, 75), Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Şut (Mamut, 77), Edjouma (Keşeru, 46) – Oct. Popescu, Tănase, Coman (Cordea, 46)
Antrenor: Anton Petrea
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Bancu, Screciu, Papp, Vătăjelu (Vlădoiu, 80) – A. Creţu, Mateiu (Bic, 64) – Ivan, Nistor (Baiaram, 74), Gustavo (M. Constantin, 81) – Koljic (Markovic, 64)
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Arbitru: Horaţiu Feşnic
România - Liga 1
Play-Off
Sâmbătă, 2 aprilie
FC Voluntari - Farul Constanța 1-0
Duminică, 3 aprilie
FCSB – Universitatea Craiova 0-2
Luni, 4 aprilie
Ora 21.00 CFR Cluj – FC Argeş
Clasament
1. CFR Cluj 42 puncte
2. FCSB 37 puncte
3. Universitatea Craiova 33 puncte
4. FC Voluntari 30 puncte
5. Farul Constanţa 25 puncte
6. FC Argeş 24 puncte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu