Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 5 aprilie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: CFR Cluj a câștigat cu FC Argeş și se desprinde la 8 puncte faţă de FCSB

Formaţia CFR Cluj a câștigat cu 2-0 (1-0), luni seară, pe teren propriu, meciul cu FC Argeş, contând pentru etapa a treia a Play-Off-ului ediției 2021/2022 a Ligii 1. Formația lui Dan Petrescu este lider detașat la opt puncte faţă de a doua clasată, FCSB.

Golurile disputei au fost înscrise de Debeljuh (min. 23) şi Dugandzic (min. 84). În minutul 77, de la FC Argeş a fost eliminat Tofan.

După meci, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat pentru posturile TV care transmit Liga 1: “A fost un meci care  aşteptam să fie greu. Din fericire am câştigat. Nu cred că a fost cel mai bun meci al nostru acasă, în acest an. Mă aşteptam la mai mult. Cu toate că vin după răceli, la fel ca mine. Bordeianu mai voia să joace, dar de-abia mai mergea. De la meciul cu Rapid nu am mai pierdut. Va veni şi o înfrângere. Sper să nu vină acum, cu Craiova” .

De artea cealaltă, Andrei Prepeliţă a declarat că FC Argeş a făcut două “cadouri” liderului:  “Dezamăgit. O primă repriză în care CFR-ul nu ne-a pus mari probleme, dar am luat decizii greşite. Şi apoi un cadou făcut la fel ca la meciul din decembrie... Apoi, alt cadou, cartonaşul roşu. Şi ăsta a fost meciul. Dacă eram mai incisivi... Din păcate avem un complex. Nici măcar nu putem să marcăm împotriva CFR-ului”.

Au evoluat următoarele formații:

CFR Cluj: Hindrich – Susic, Graovac, Burcă, Camora – Păun (Deac, 60), Boateng, Bordeianu (Sigurjonsson, 79) – Omrani (Yuri, 67), Debeljuh (Dugandzic, 79), Costache (Petrila, 46)

Antrenor: Dan Petrescu

FC Argeş: Greab – Dobrosavlevici, Turda, Miguel (Tofan, 60), Latovlevici – Palic (Honciu, 85), Cr. Tănase (Dumitru, 61), Raynov, Işfan (Viana, 73) – Said, Ganea (Arias, 60)

Antrenor: Andrei Prepeliţă

Arbitru: Marcel Bîrsan

România - Liga 1

Play-Off

Etapa a 3-a

Sâmbătă, 2 aprilie

FC Voluntari - Farul Constanța 1-0

Duminică, 3 aprilie

FCSB – Universitatea Craiova 0-2

Luni, 4 aprilie

CFR Cluj – FC Argeş 2-0

Clasament

1. CFR Cluj 42 puncte

2. FCSB 37 puncte

3. Universitatea Craiova 33 puncte

4. FC Voluntari 30 puncte

5. Farul Constanţa 25 puncte

6. FC Argeş 24 puncte

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 9 aprilie

Ora 17.30: FC Argeș - Farul Constanța

Duminică, 10 aprilie

Ora 20.30: Universitatea Craiova - CFR Cluj

Luni, 11 aprilie

Ora 21.00: FCSB - Voluntari

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...