Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 8 aprilie 2022

FOTBAL / OLANDA: Ronald Koeman va redeveni selecționer al Olandei după Campionatul Mondial

Antrenorul Ronald Koeman  (59 ani) va reveni la conducerea tehnică a naţionalei Olandei după turneul final al Campionatului Mondial din Qatar, de la sfârșitul acestui an. Tehnicianul a condus ultima oară pe FC Barcelona, însă fără succes.

Koeman şi federaţia olandeză au ajuns la un acord pentru un contract care va fi valabil până la Campionatul Mondial din 2026. "Aştept cu nerăbdare această nouă perioadă. În urmă cu mai mult de un an şi jumătate, nu am părăsit naţionala Olandei cu motive de nemulţumire. Rezultatele au fost bune. Vom continua pe această cale în curând. Asta este sigur pentru mine", a spus Koeman, ce îl va înlocui pe Luis Van Gaal (70 de ani), care a anunţat că suferă de cancer la prostată.

Numit selecţioner național în februarie 2018, Ronald Koeman a părăsit naţionala Olandei, în august 2020, pentru a prelua conducerea tehnică a formaţiei FC Barcelona. El a fost demis în acest sezon din cauza rezultatelor slabe înregistrate de formaţia catalană.

Născut în 21 martie 1963, la Zaandam, acesta a activat ca mijlocaș la Ajax (1983-1986), Eindhoven (1986-1989), FC Barcelona (1989-1995) și Feyenoord (1995-1997). Cu gruparea catalană,  Koeman a cucerit titlul de campion al Spaniei (1991, 1992, 1993 și 1994), precum și Cupa Regelui (1990). El a marcat golul victoriei lui FC Barcelona în finala Cupei Campionilor Europeni din 1992, cu Sampdoria Genova, de pe stadionul ”Wembley” din Londra. În același an, a obținut și Supercupa Europei. Koeman a mai câștigat campionatul Olandei cu Ajax, în 1985, și cu Eindhoven, în 1987, 1988 și 1989, precum și Cupa Olandei, în 1986, 1988 și 1989.  El a mai cucerit CCE și cu Eindhoven în 1988.  

Ca antrenor, a debutat în 2000, pe banca lui Vitesse Arnhem. Mai apoi, a lucrat la formații cunoscute precum Ajax (2001-2005), Benfica (2005/2006), Eindhoven (2006/2007), Valencia (2007/2008), Alkmaar (2009), Feyenoord (2011-2014), Southampton (2014-2016) și Everton (2016/2017). În prezent, acesta este selecționerul Olandei, care va evolua la Euro 2020. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...