Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 13 aprilie 2022

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: După ce a trecut de Juventus, Villarreal a eliminat-o și pe Bayern Munchen

Victorioasă în ediția trecută a Europa League, Villarreal face senzație în acest an în Liga Campionilor. Formația spaniolă a reușit să o elimine pe Bayern Munchen (1-0 și 1-1), socotită a fi a treia favorită al câștigarea trofeului. Și aceasta după ce trecuse și de Juventus Torino, o altă formație de top din Europa.

După partida de la Munchen, antrenorul Unai Emery a declarat: „Din experiență, știu că dacă vrei să obții ceva în aceste competiții trebuie să învingi echipele mari care apar în calea ta. Remiza este întotdeauna importantă pentru că adesea echipele nu pot depăși aceste obstacole. Dar pentru a face ceva, trebuie să învingi echipe care sunt favorite sau echipe care sunt mai bune decât tine, pe hârtie, sau au șanse mai mari. Deci, cu Juventus am făcut un pas și asta ne-a întărit abilitățile, convingerea și încrederea noastră”.

Desigur, că de partea cealaltă eliminarea a fost văzută cu multă mâhnire. Antrenorul lui Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, a declarat: "Am fost buni în plan tactic. Am fost disciplinaţi. Am exersat o presiune bună. Ne-am apărat bine şi nu am cedat mare lucru. Şi apoi să primim acest gol pe final... Să ne oprim în sferturile de finală nu este suficient pentru Bayern. Semifinala era obiectivul nostru minim", a recunoscut Nagelsmann.

De asemenea, pentru mijlocaşul Thomas Müller egalul nu reflectă modul în care s-a desfășurat partida retur: "Este rău că am primit un gol în ciuda faptului că am jucat bine. Am luptat mult. În niciun moment nu eram ameninţaţi de un gol advers. Să încheiem acest meci la egalitate este contrar cursului jocului".

Liga Campionilor

Sferturi de finală

Marți, 12 aprilie

Bayern Munchen - Villarreal 1-1 (0-1 în tur)

Real Madrid - Chelsea Londra 2-3 dp (3-1 în tur)

Miercuri, 13 aprilie

Atletico de Madrid - Manchester City (0-1 în tur)

FC Liverpool - Benfica Lisabona (3-1 în tur)

Semifinale

Marți, 26 aprilie (ora 22.00)

Manchester City/Atletico de Madrid - Real Madrid

Benfica/Liverpool - Villarreal

Returul se va desfășura în 3 mai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...