Campioana Ucrainei și-a dezvăluit planurile într-un comunicat: "Dinamo Kiev va începe un turneu internaţional pentru sprijinirea Ucrainei cu un meci amical împotriva multiplei campioane a Poloniei, Legia Varşovia. Meciul va avea loc, marţi, 12 aprilie, la Varşovia. Întâlnirea cu Legia va fi prima dintr-o serie de meciuri în cadrul turneului european de caritate al <<alb-albaştrilor>>. Scopul acestor partide este de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra teribilului război din Ucraina şi de a strânge fonduri pentru a sprijini ucrainenii care au suferit de pe urma conflictului cu agresorul rus. Întâlnirea cu Legia şi alte meciuri caritabile pe care le va juca Dinamo vor fi transmise pe posturile TV ucrainene şi europene. În plus, se plănuieşte atragerea de vedete ale showbiz-ului autohton, ceea ce va ajuta la strângerea de fonduri pentru ucraineni", a precizat campioana Ucrainei.
Componenții echipei de fotbal Dinamo Kiev au sosit în România, vineri, 1 aprilie. Aceștia au primit o derogare în condițiile în care bărbații nu pot părăsi Ucraina. “Sosirea jucătorilor de la Dinamo Kiev la Conacul Zaiceşti”, a notat FC Botoşani pe Facebook, ataşând un filmuleţ.
Clubul moldav a mai precizat: “O zi cu o încărcătură specială astăzi! Reprezentanţii echipei noastre au avut o serie de discuţii cu echipa FC Dinamo Kiev într-o scurtă revedere la Botoşani, la Conacul Zaiceşti. Apreciem eforturile clubului în a-şi continua pregatirea având în vedere contextul actual. Sperăm într-o întâlnire viitoare pe timp de pace!”.
Patronul clubului Dinamo Kiev, Igor Surkis, a declarat, într-un interviu acordat presei din Ucraina, că antrenorul Mircea Lucescu a luat legătura cu omologul său de la Manchester City, Pep Guardiola, pentru un meci amical între cele două echipe, care să aibă loc în Anglia. "Da, este valabil de la 1 aprilie, iar asta nu este o glumă (n.r. - că echipa Dinamo Kiev a primit permisiunea să părăsească Ucraina). Am luat iniţiativa de a organiza meciuri caritabile cu cluburi europene, iar toate veniturile vor fi folosite pentru a lupta împotriva agresorului rus. Există posibilitatea ca artiştii noştri, aflaţi în prezent in străinătate, să evolueze în faţa spectatorilor la aceste meciuri. (...) Punctul de plecare va fi cel mai probabil meciul de la Varşovia, care va avea loc la 12 aprilie. Până atunci vom avea sediul în România. Maldini ne-a trimis o scrisoare de la Milano. PSG şi Barcelona şi-au exprimat disponibilitatea de a juca cu noi pentru Ucraina. Aceste cluburi caută acum ferestre în calendarul lor. Mircea Lucescu a vorbit despre acest subiect şi cu Pep Guardiola. Sperăm că şi Man City va încerca să găsească o dată pentru un astfel de joc”.
Pe de altă parte, Dinamo Kiev a anunțat că nu va mai disputa amicalul cu FCSB, miercuri, 6 aprilie. Ucrainenii, care se află la Bucureşti, au renunţat la acest joc din cauza lipsei de pregătire a fotbaliştilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu