Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 1 aprilie 2020

RUGBY: Federațiile din Noua Zeelandă, Scoția și Țara Galilor taie din salarii

Efectele economice ale pandemiei de Covid-19 sunt resimțite din plin de mișcarea sportivă din lumea întreagă. După ce Federația Australiană de Rugby a anunțat că își trimite angajații în șomaj tehnic, forurile din Noua Zeelandă, Scoția și Țara Galilor au decis să diminueze salariile personalului.
Mai întâi, forul de la Edinburgh a precizat că va adopta această măsură pentru a face față situației. Astfel, salariile unor angajați vor fi reduse cu 25-30%. S-a început cu cele ale antrenorilor  Greg Townsend, selecționerul național, Dave Rennie și Richard Cockerill, tehnicienii de la Glasgow și Edinburgh, care au acceptat o diminuare cu 25% între 1 aprilie și 31 august 2020. Apoi, au făcut la fel toți membri Consiliului de Administrație a SRU (Scottish Rugby Union), în frunte cu directorul de performanță Jim Mallinder. Directorul executiv Mark Dodson a renunțat la 30 % din salariul său anual estimat la un milion de euro. 
La puțin timp după Federația Scoțiană de Rugby, și aceea din Țara Galilor (WRU) a procedat la fel. Salariile selecționerului național Wayne Pivac și directorului executiv Martyn Phillips au fost reduse cu 25%. Doar că în acest caz măsura este valabilă până în 31 mai. Apoi, în funcție de evoluția pandemiei, și salariile altor angajați ar putea fi diminuate cu 10 până la 25 %. Welsh Rugby Union este în discuții cu comitetele provincial (Ospreys, Cardiff, Dragons și Scarlets) și cu sindicatul jucătorilor de rugby (Welsh Rugby Players Association) despre reducerea salariilor acestora din urmă.
În emisfera Sudică, Federaţia Neozeelandeză de Rugby (NZRU) va reduce salariile conducătorilor săi şi personalului administrativ. “Este o perioadă incredibil de dificilă. Avem oameni extraordinari aici, în toată ţara, care trăiesc vremuri complicate din punct de vedere financiar”, a declarat Mark Robinson, director general al New Zealand Rugby, potrivit lequipe.fr. Reducerile cu 40 la sută ale salariilor sunt valabile pentru următoarele trei luni. “Acum se discută cu jucătorii”, a adăugat Robinson.
Șeful executiv al NZRU a precizat că dacă se va ajunge în cel mai pesimist scenariu, şi anume la anularea tuturor meciurilor din cadrul Super Rugby (campionatul selecționatelor provinciale din emisfera sudică) şi a meciurilor-test ale All Blacks din iunie, federaţia va rata câştiguri de 100 de milioane de dolari neozeelandezi (54 de milioane de euro. Federaţia din Noua Zeelandă a contactat World Rugby pentru a solicita un sprijin financiar. Între timp, forul neo-zeelandez a acordat un ajutor de urgenţă de 250.000 de dolari neozeelandezi fiecărei din cele cinci francize care participă la Super Rugby.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...