Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, că s-a despărţit de fundaţul Ivan Martic (29 de ani). Fotbalistul elvețian era legitimat la gruparea din Liga I din 2017. Martic a câștigat sub culorile Universității Craiova ediția 2017/2018 a Cupei României. Pentru formația din Bănie, el a disputat 74 de meciuri (6.049 minute), dând 5 goluri și 7 pase de gol.
Înainte de a evolua în Liga I, jucătorul născut în 2 octombrie 1990, în Uzwil (Elveția), a mai jucat pentru St. Gallen (2008-2014), Schaffhausen (2010), Verona (2014/2015), Spezia (2015/2016) și Rijeka (2016/2017).
Trebuie spus că Ivan Martic şi-a luat la revedere de la Universitatea Craiova printr-un mesaj lung postat pe pagina sa de Facebook:
“Dragi prieteni,
A venit timpul să îmi iau la revedere de la voi. Din prima zi de când am ajuns în România nu a fost deloc uşor, deoarece nu ştiam nimic despre ţară, dar pas cu pas am învăţat să apreciez dragostea suporterilor şi spiritul echipei şi aceste lucruri m-au făcut să mă adaptez mult mai uşor la viaţa de aici.
Au fost perioade senzaţionale, pentru că am văzut schimbarea de la stadionul din Severin la „Ion Oblemenco” şi atunci am văzut prima oară ce înseamnă cu adevărat echipa şi oraşul în materie de spirit şi tradiţie.
Vreau să le mulţumesc în mod special domnului Mihai Rotaru, antrenorului Devis Mangia pentru că m-a convins să vin la Craiova şi antrenorilor Corneliu Papură şi Victor Piţurcă. A fost provocarea perfectă după aventura mea în Croaţia. Primul meu an în Craiova a fost unul superb, reuşind să câştigăm Cupa României şi să văd atât de mulţi oameni în stradă sărbătorind cu noi. Dintre toţi anii petrecuţi aici, favoritul meu rămâne primul pentru că am văzut cu adevărat bucuria în ochii suporterilor şi am dat cel mai mare party în centrul Craiovei. A fost de asemenea o perioadă superbă pentru că am reuşit pe plan individual să marchez primul meu gol european, în deplasarea de la Leipzig şi implicit primul gol reuşit de Universitatea într-o competiţie europeană după mulţi ani de aşteptare.
A fost mereu o plăcere să joc în echipă, să lupt alături de colegii mei, cărora le mulţumesc pe această cale fiindcă au fost mereu alături de mine şi în fiecare an am observată că şi clubul a evoluat în fiecare an pe fiecare segment în parte. Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane competiţionale.
Vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor Universităţii Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit aşa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colţişor al ţării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o aşa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă.
În ultima perioadă au fost multe poveşti în mass-media, poveşti total neadevărate şi nu vreau să mai insist pe acest subiect. Singurul motiv pentru care am plecat este acela că mi-am dorit să fac o schimbare în viaţa mea, fiind aproape şi de ultima mea parte a carierei.
Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost atât de importanţi în viaţa mea în această perioadă, celor din club, cum ar fi Copăcel, Sabin şi desigur patronului Mihai Rotaru. Le mulţumesc tuturor celor din stafful tehnic, începând de la Nelu magazionerul, până la Cornel Blejan, preparatorul fizic. Un mare mulţumesc lui Cătălin Tudor şi domnului doctor Claudiu Stamatescu pentru cum au avut grijă în permanenţă de mine, în special în ultimele două luni de zile.
Tot respectul meu pentru suporteri, pentru modul în care apără blazonul echipei şi îi asigur de faptul că din prima zi de când am venit şi până acum am luptat pentru Universitatea Craiova cu toate puterile mele.
Doresc familiei Universităţii Craiova ca anul acesta sau următorul să ia campionatul, ştiu că toţi vă doriţi enorm şi a trecut atât de mult timp. Vreau să vă văd pe toţi ridicând trofeul şi voi rămâne pe viaţă suporterul vostru.
PS - Sper să-mi păstraţi şi mie o medalie de campion şi dacă voi avea timp, vin cu siguranţă la sărbătoare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu