Aprig susţinător al anulării ediției 2019/2020 din Serie A, preşedintele clubului Brescia, Massimo Cellino, a fost testat pozitiv cu Covid-19. Formația sa se află pe locul 20, ultimul, în clasamentul primei divizii de fotbal din Italia, cu şanse reduse de a se mai salva de la retrogradare.
Potrivit site-ului lequipe.fr, care preia declarațiile făcute de acesta în ”La Republica”, omul de fotbal italian a stat două săptămâni de carantină la Cagliari, după care a mers la spital pentru a fi testat. ”Fiica mea are virusul, fiul meu, nu. Şi eu îl am, acum. Simptomele? Oboseală excesivă şi dureri osoase puternice", a declarat Cellino.
Șeful clubului la care a antrenat și Mircea Lucescu, în anii 90, este un susţinător al anulării ediției 2019/2020 din prima ligă italiană de fotbal. La începutul lunii, Cellino a declarat că echipa lui va boicota meciurile dacă liga italiană va insista ca sezonul Serie A să fie dus la bun sfârşit. "Acest sezon nu are niciun sens. Pentru mine, o întoarcere la treabă este o nebunie. Dacă ne vor forţa să jucăm, sunt gata să nu aliniez echipa şi să pierdem astfel meciurile cu 0-3, din respect faţă de cetăţenii din Brescia şi de apropiaţii lor dragi care nu mai sunt", a spus Cellino.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu