Preşedinte al Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA), Aleksander Ceferin se declară optimist în privinţa reluării și finalizării competiţiilor naţionale şi continentale. Într-un interviu pentru cotidianul italian ”Corriere della Sera”, preluat de lequipe.fr, slovenul consideră că anularea acestora ar avea un impact "teribil" asupra cluburilor şi ligilor din Europa.
Repetând ceea ce a mai declarat în ultimul timp, Aleksander Ceferin a spus că "Prioritatea o reprezintă sănătatea suporterilor, jucătorilor şi antrenorilor. Prin felul meu, sunt un optimist şi cred că există opţiuni care ne pot permite să reluăm campionatele şi cupele şi să le finalizăm. Este posibil ca ele să se joace fără spectatori, dar cel mai important lucru cred că este jocul. În vremuri atât de grele, acest lucru ar aduce bucurie oamenilor şi un anumit sentiment de normalitate, chiar dacă meciurile vor putea fi văzute doar la televizor".
Ceferin a afirmat, totodată, că "nu există un termen limită" pentru finalizarea ediției 2019/2020. "Explorăm diverse opţiuni pentru a vedea când se pot încheia competiţiile, în funcţie de datele la care se va putea reîncepe să se joace". Totuși, preşedintele UEFA a exlus însă încheiera acesteia la toamnă, între lunile septembrie şi octombrie.
Chestionat asupra cazului particular al Belgiei, care a decis să oprească definitiv campionatul, revenind asupra deciziei în urma ameninţării cu sancţiuni a UEFA, Aleksander Ceferin a spus: "Este prea devreme să spun că nu putem termina campionatul. Impactul ar fi teribil pentru cluburi şi ligi. Putem termina, dar trebuie să respectăm deciziile autorităţilor şi să aşteptăm permisiunea să revenim pe teren".
Joi, 23 aprilie, Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA) se va reuni, prin videoconferinţă. Cu această ocazie vor fi discutate cele mai recente detalii legate de impactul pandemiei de coronavirus asupra fotbalului european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu