Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 25 aprilie 2020

FOTBAL: Toți participanții la LaLiga vor fi testaţi începând din 28 aprilie

Participanții la prima ligă de fotbal din Spania, LaLiga, urmează să fie testaţi pentru Covid-19 începând din 28 aprilie. Măsura va fi aplicată în contextul în care se discută despre reluarea antrenamentelor şi a competiţiei care a fost întreruptă în martie din cauza pandemiei.
Potrivit presei iberice, prin aceste teste se va evita o posibilă infectare a fotbaliștilor, antrenorilor și arbitrilor. Liga spaniolă dorește ca echipele participante să reia antrenamentele cât mai curând, dar dorește ca aceasta să se facă în condiţii de siguranţă maximă pentru jucători.
Preşedinte al Asociaţiei Spaniole a Medicilor Echipelor de Fotbal, Rafael Ramos a declarat la postul de radio Cope că liga vrea ca testele să se facă în 28 şi 29 aprilie.
Întreruptă în 12 martie, LaLiga mai are de disputat 11 etape. Potrivit presei spaniole, echipele ar putea relua pregătirile din 4 mai, iar competiţia s-ar putea relua la sfârşitul lunii mai sau la începutul lunii iunie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...