În meciul de debut la turneul virtual de tenis de la Madrid, Rafael Nadal a câștigat (4-3) în fața lui Denis Shapovalov, impunându-se cu 7-3 în tie-break. Apoi s-a anunțat că spaniolul a renunțat să joace a doua partidă, una în scopuri caritabile, cu DJ Mariio, motivând că... îl doare spatele.
Director al turneului, Feliciano Lopez a declarat, potrivit lequipe.fr: ”Nu știu dacă a făcut exerciții fizice sau nu, însă Rafa a fost îngrijorat de accidentarea lui. Am vorbit la telefon și ne-a cerut să amânăm al doilea meci al său”. Ulterior s-a revenit și s-a precizat că totul n-a fost decât o glumă. Și că Nadal este bine, merci!
Alte rezultate din întrecerea masculină:
Fabio Fognini - Frances Tiafoe 4-3
Stefanos Tsitsipas - Fabio Fognini 3-0
Diego Schwartzman - John Isner 3-1
Andy Murray - Benoît Paire 3-1
Diego Schwartzman - David Ferrer 4-3
Programat de astăzi și până în 30 aprilie, Mutua Madrid Open Virtual Pro va reproduce competiţia de de tenis în mod virtual şi va permite celor mai buni 16 jucători şi 16 jucătoare din lume să se înfrunte de acasă. Aceștia au fost împărţiţi initial în patru grupe.
Iată componența grupelor din întrecerea fetelor conform tragerii la sorţi:
Grupa 1: Carla Suárez, Karolina Pliskova, Belinda Bencic şi Fiona Ferro.
Grupa 2: Sorana Cîrstea, Elina Svitolina, Johanna Konta şi Victoria Azarenka.
Grupa 3: Bianca Andreescu, Madison Keys, Caroline Wozniacki şi Kristina Mladenovic.
Grupa 4: Kiki Bertens, Angelique Kerber, Donna Vekic şi Eugenie Bouchard.
La masculin, grupele sunt următoarele:
Grupa 1: Rafael Nadal, Benoit Paire, Denis Shapovalov şi Andy Murray;
Grupa 2: Dominic Thiem, Diego Schwartzman, John Isner şi David Ferrer;
Grupa 3: Stefanos Tsitsipas, Fabio Fognini, Frances Tiafoe şi Kei Nishikori;
Grupa 4: Alexander Zverev, David Goffin, Karen Khachanov şi Lucas Pouille.
Campionul fiecărei grupe va ajunge în sferturile de finală, fază în care se vor califica şi cei de pe locul doi în fiecare grupă. Apoi, se va juca în sistem eliminatoriu. În paralel cu competiţia propriu-zisă se vor disputa şi meciuri în scop caritabil, banii rezultați urmând a fi donați celor afectaţi de Covid-19. Turneul va putea fi urmărit de fani online sau la televizor, cu comentarii, analize şi interviuri, la fel ca la un turneu clasic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu