Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 7 aprilie 2020

MOTORSPORT: Charles Leclerc a câștigat Marele Premiu virtual al Australiei

În condițiile în care sportivii de pretutindeni stau izolați acasă, în unele discipline se desfășoară întreceri în spațiul virtual. Astfel, pilotul Charles Leclerc (Ferrari) a câștigat Marele Premiu al Australiei la Formula 1, iar România a învins de două ori Islanda.

În 26 martie, site-ul oficial al Federației Române de Fotbal anunța că ”un meci special a avut loc între Universitatea Cluj şi Dinamo, pe calculator, în FIFA 20 Pro Clubs. U a fost clubul organizator şi a pus în vânzare inclusiv bilete pentru tribuna virtuală. Un tichet la acest meci a costat 5 lei şi, în final, 4.418 bilete au fost cumpărate pe internet de către fanii celor două echipe. (...) Toţi banii vor fi donaţi Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, pentru a ajuta personalul medical în lupta împotriva COVID-19. Suma adunată din vânzarea biletelor a fost de 22.090 de lei, adică peste 4.500 de euro care vor ajunge la spitalul clujean”. “U” Cluj şi Dinamo şi-au împărţit victoriile. 
Într-o altă dispută la FIFA 20, s-au confruntat echipele de e-fotbal ale României și Islandei. Dan Buzărnescu (Universitatea Craiova) a adus cele două victorii ale naționalei: 2-1 (goluri George Puşcaş – penalty şi Alexandru Mitriţă) şi 1-0 (George Puşcaş). În timp ce Marius Bucur a înregistrat doua remize, 2-2 (Florinel Coman şi George Puşcaş) şi 0-0.Și sporturile cu motor s-au adaptat la noua situație. 
Mai zilele trecute s-a desfășurat Marele Premiu al Australiei la Formula 1. Nu cel obișnuit, programat în 15 martie, ci unul virtual. La această confruntare Esport au răspuns prezent cinci piloți, iar Charles Leclerc (Ferrari) a obținut victoria, devansându-i pe Christian Lundgaard (F2) și George Russell (Williams). După acest succes, sportivul din Monaco le-a mulțumit fanilor pe rețelele de socializare.

Pe lista întrecerilor virtuale desfășurate în această perioadă se mai află Turul Flandrei. Transmisă de postul de televiziune Sporza, cursa a reunit 13 cicliști profesioniști, fiind câștigată de belgianul Gerg Van Avermaet. De remarcat faptul că ultimii 32 de kilometri ai întrecerii au avut circa 600 000 de telespectatori!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...