Component al echipei de fotbal Tottenham Hotspur, finalista ediției 2019 a Ligii Campionilor, Son Heung-min își va începe pregătirea militară în țara natală, Coreea de Sud. Potrivit presei din țara asiatică citată de lequipe.fr, acesta va efectua un stagiu militar de trei săptămâni.
Atacantul a primit acordul clubului londonez să plece în Coreea de Sud după ce întrecerea din Premier League a fost întreruptă din cauza pandemiei de Covid-19. Son a invocat motive personale.
Cu toate că era scutit de obligaţia efectuarea stagiului militar datorită succesului obţinut la Jocurile Asiei în 2018, cu echipa de tineret (Under 23) a Coreei de Sud, fotbalistul va face totuşi o pregătire cu trupele din marina militară, pe insula Jeju, începând din 20 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu